Frasin

„Orbit” în trafic, accidentează un biciclist

 

Miercuri, în jurul orei 19.10, pe DJ 177A, în interiorul orașului Frasin, Toader P., de 32 de ani, din comuna Stulpicani, posesor al permisului de conducere pentru categoriile ,,BE, CE”, în timp ce își conducea autoturismul, din cauza nereducerii vitezei, în momentul în care ar fi fost „orbit” din sens invers de luminile altui autovehicul, nu l-a observat la timp pe Ilie G., de 53 de ani, din orașul Frasin, care se deplasa cu bicicleta în aceeași direcție de mers, accidentându-l ușor. Ambii participanți la trafic implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI