Sub egida Societății Scriitorilor Bucovineni, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, marți, 10 decembrie, s-a consumat ultima ședință de lucru din acest an a Cenaclului literar „Mihail Iordache”, manifestare moderată de poetul Ion Cozmei, vicepreședintele SSB, care l-a avut ca invitat pe Constantin Hlușneac, cel care a propus auditoriului fragmente din volumul de versuri „Certitudini târzii”, volum cuprinzând texte de susținerea semnate de scriitorii Dumitru Brădățan și Liviu Dorin Clement. În luarea sa de cuvânt, prof. Ion Cozmei i-a prezentat și pe ceilalți invitați, fostul director și profesor al Liceului cu Program Sportiv Suceava, Emil Simion, autorul, printre altele, al volumului de proză „Balans pe pânza retinei”, Viorica Petrovici, Vichentie Nicolaiciuc, Alexa Pașcu (autorul ce ilustrează relatarea noastră), Virgil Vârvăreanu și pe subsemnatul, cronicar al cenaclului. Despre invitatul ediției, Constantin Hlușneac, aflat la a doua sa prezență, poetul Ion Cozmei a reiterat faptul că este la a treia sa carte tipărită, cu ISBN și CIP, cele două elemente de recunoaștere fiind o garanție a autenticității și recunoașterii unei cărți. „SSB-ul are, dacă vreți, o lege nescrisă, membrii Societății Scriitorilor Bucovineni pot fi nemembri ai Uniunii Scriitorilor din România, dar trebuie să aibă cel puțin o carte publicată la o editură cu ISBN și CIP” a spus Ion Cozmei, dând apoi cuvântul autorului, să citească câteva dintre cele mai reprezentative poeme ale sale din volumul de versuri „Certitudini târzii”. Cum ședința de cenaclu s-a desfășurat în perioada pregătitoare a praznicului împărătesc al Nașterii Domnului, Constantin Hlușneac a recitat poeme cu tematică religioasă, mărturisind și că este cantor bisericesc al parohiei „Izvorul Tămăduirii” din cartierul Burdujeni și fiul duhovnicesc al părintelui Laurențiu Stamatin, prezent și el la cenaclu. Despre cartea semnată de Constantin Hlușneac au emis opinii atât moderatorul, cât și scriitorii Emil Simion, Viorica Petrovici, Alexa Pașcu, Vichentie Nicolaiciuc. Poezia lui Constantin Hlușneac are o tematică religioasă profundă, autorul fiind deopotrivă și „pictor” în versificare, după cum s-a exprimat poeta Viorica Petrovici. În continuare, poetul Ion Cozmei a citit, din ciclul „Puterea ta vindecătoare”, versuri cuprinse într-un mai vechi volum al său „Tâlcuitorul de semne”, care va fi probabil reeditat. Cum această ședință de cenaclu a fost ultima din acest an, moderatorul, invitatul și ceilalți participanți și-au urat sărbători fericite și un nou an cu noi invitați ai Cenaclului „Mihail Iordache”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii