Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava marchează împlinirea a 15 ani de la prima întâlnire a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă în mijlocul tinerilor, adică împreună „cu cei mai lipsiți de experiență, dar și cu cei mai creativi și exigenți” aspiranți la un loc de muncă. Directorul executiv al AJOFM, Mirela Elena Adomnicăi, spune că este vorba despre elevi din ultimul an de studiu de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Suceava care, cu acest prilej, vor fi informați despre serviciile de care pot avea din partea personalului instituției. Astfel, astăzi, începând cu ora 10, este planificată masa rotundă cu tema „Viitorul meu loc de muncă”. „Vom aniversa împreună cu o categorie de beneficiari ai serviciilor noastre, pe care vrem să îi provocăm la o discuție despre modul în care își văd ei viitorul pe piața muncii. Intenționăm să vedem care sunt așteptările lor și în ce măsură putem să venim în întâmpinarea acestora” a declarat Adomnicăi. Serviciul național de ocupare se desfășoară prin intermediul a 42 de agenții județene, 70 de agenții locale și 141 de puncte de lucru. Mirela Adomnicăi a precizat că, în ultimii ani, serviciile din rețeaua ANOFM au ajuns la un plus de „adaptabilitate, diversificare și profesionalism”, aceasta și grație accesării de finanțare prin proiecte derulate prin intermediul Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 4, „Modernizarea serviciului public de ocupare”. „Păstrarea echilibrului între cererea și oferta de pe piață, într-o perioadă de ample schimbări, a fost o provocare” a subliniat Mirela Adomnicăi, ținând să mulțumească tuturor partenerilor instituției pe care o conduce.
De ziua lor
> „Vrem să vedem care sunt așteptările lor și în ce măsură putem să venim în întâmpinarea acestora” a declarat directorul executiv al AJOFM, Mirela Adomnicăi
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii