Prin proiecte de e-guvernare

Rețea informatică județeană în administrația publică suceveană

> „Toată lumea va putea comunica, transmite date și informații, inclusiv petiții și reclamații, dar și primi răspunsuri la acestea, cât și alte solicitări”, subliniază Cătălin Nechifor, președintele CJ Suceava.
 

Administrația județeană suceveană a parafat un proiect cu finanțare europeană prin care o serie întreagă de primării din județul Suceava ar urma să beneficieze de un sistem informatic, constând în dotare logistică, aparatură și echipamente informatice, a anunțat ieri, șeful executivului județean, Cătălin Nechifor. Potrivit lui Nechifor, proiectul „Implementarea de soluții de e-guvernare” a fost depus de Consiliul Județean Suceava în parteneriat cu 15 administrații locale sucevene, respectiv cu primăriile din Fălticeni, Arbore, Baia, Ciprian Porumbescu, Dărmănești, Dolhasca, Drăgușeni, Forăști, Horodniceni, Ilișești, Izvoarele Sucevei, Preutești, Râșca, Udești și Vadul Moldovei. Președintele Cătălin Nechifor crede că, pe această cale, primăriile vor putea lucra în mod facil între ele, cu Consiliul Județean și cu instituțiile și autoritățile publice din județ. „Practic, ne dorim ca, prin acest program, să creștem calitatea și eficiența serviciilor oferite de administrația publică, printr-un instrument informatic, și anume prin ceea ce înseamnă Registrul agricol, inclusiv fluxurile documentelor și informațiilor asociate activității operative din primării”, a declarat Nechifor. Șeful CJ Suceava arată că cele 15 administrații locale se alătură primăriilor care deja dețin asemenea sisteme informatice, ulterior urmând se găsi soluții de înglobare a lor într-o rețea informatică județeană. „Astfel, toată lumea va putea comunica, transmite date și informații, inclusiv petiții și reclamații, dar și primi răspunsuri la acestea și alte solicitări”, subliniază Cătălin Nechifor. Finanțarea de 6,7 milioane de lei și cofinanțarea de 134.000 de lei sunt asigurate în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Axa prioritară 3 „Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele public și privat”, durata de implementare a proiectului fiind 18 luni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: