Întrucât tatăl, profesor la o școală din acel colț de județ, terminase programul dar mai avea de așteptat până la plecarea autobuzului spre Suceava, sărbătorita s-a deplasat cu autoturismul personal și cu alți membri ai familiei pentru a-l lua. La întoarcere, din Adâncata a virat la dreapta spre Mitocu Dragomirnei. Nemaicirculând niciodată pe acel drum, la un moment dat s-a trezit în fața unei bifurcații. Într-o clipă de ezitare a schimbat direcția la dreapta, trezindu-se cu mașina peste un șanț, aproape de un gard, deși circula cu viteză normală. Nimeni nu a suferit nicio leziune, doar spaimă, care aproape le-a înghețat inimile. Ca din senin, la acea oră, șaisprezece, vreo zece localnici din Mitocaș s-au oferit să-i ajute. Unul a adus propria-i mașină, altul un cablu pentru a scoate autoturismul puțin avariat în partea din față. Au venit și cu alte soluții pentru ca totul să se termine cu bine, iar sărbătorita să poată ajunge la localul unde intenționa să aibă loc evenimentul. Copleșit pur și simplu de atâta omenie, de spiritul de solidaritate, de gestul lor prompt și benefic totodată, tatăl sărbătoritei le-a oferit o sticlă de șampanie ce o avea la el. Aceștia au luat-o, mulțumindu-i, dar au oferit-o… sărbătoritei. La rândul ei, a vrut să-i recompenseze și în alt fel, dar au refuzat cu aceeași bucurie, mulțumiți că au putut da o mână de ajutor în acel moment de cumpănă pentru cei aflați în autoturism. Iată că omenia, această floare parcă tot mai rară, are rădăcini adânci și la Mitocaș, unde oamenii trăiesc cu ea în suflet, gata oricând să o ofere oricui are nevoie. Sărbătorita din acea zi cu ghinion, dincolo de mulțumirile adresate acelor oameni, va păstra mult timp în suflet acele clipe, dar mai ales gestul lor de aleasă omenie. (EMIL SIMION)
Sfârșit de Brumar încă sub semnul culorilor toamnei, sărutate de razele binefăcătoare ale soarelui. Zi de miercuri, 27 noiembrie, în care mulți oameni își sărbătoresc ziua de naștere. Printre ei și o distinsă doamnă din Suceava care voia să-i aibă aproape pe toți membrii familiei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii