Dar voi spune că au răspuns invitației câteva zeci de firme și instituții, iar dintre ele nu puține (printre care și noi) au vorbit despre studenți/absolvenți, pe de o parte vorbind despre ei așa cum au crezut de cuviință, pe de alta răspunzând public întrebărilor unor lapidare „chestionare” inițiate ad-hoc de comisie. S-a dezvăluit astfel informație suficientă nu numai despre studenți/absolvenți/universitate, dar și despre aspecte generale ale relației învățământ superior – angajatori sau privind angajatorii și forța de muncă. Am reținut, printre altele, un fragment din povestea unei cunoscute firme sucevene unde, bunăoară, un fost student a urcat din postura de muncitor cu palma și cârca într-un post-cheie (și, înțelegem…, n-are fabrica atâtea posturi-cheie pentru câți absolvenți de valoare are ca angajați!). Dar și fragmente din experiența câtorva firme care au relatat că au propus sau chiar au și acordat burse unor studenți de calitate, în ideea de a-i păstra apoi cât mai mult timp, dar fie că au beneficiat doar vremelnic de serviciile lor, fie după absolvire respectivii și-au luat zborul (ca exemple, spre SUA, UK.). Iar aici s-a ridicat și a plutit întrebarea, deocamdată fără răspuns: Cum să-i oprești (fără a le tăia aripile)?
Tocmai am reprezentat „Crai nou” la o întâlnire a comisiei ARACIS (aflată la Suceava pentru reevaluarea USV în vederea acreditării) cu firme din județul Suceava și județe din preajmă, care au ca angajați absolvenți (de studii de licență, de masterat) ai USV, în care studenți ai USV fac practică și sunt interesate, în perspectivă, de a angaja absolvenți ai USV. Nu vă voi divulga prea multe din acest dialog („moderat” din partea ARACIS de universitarul Andrei Bodiu; același cu poetul, istoricul și criticul literar…), fiindcă, în fapt, a constituit un context privat și – să-i spunem așa – tehnic.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii