IPJ Suceava a fost sesizat, vineri, înainte de miezul nopții, despre faptul că, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Suceava, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat a părăsit locul faptei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism ce se afla parcat regulamentar a fost tamponat de un autoturism înmatriculat în municipiul București și condus de o persoană de sex feminin, care, după impact, a părăsit locul accidentului, abandonându-și mașina. În urma activităților întreprinse de polițiști, la ora 1.45, s-a reușit identificarea conducătoarei auto ca fiind Adelina M., de 22 de ani, din municipiul Suceava, posesoare a permisului de conducere categoria „B”. Fiind testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a procedat la recoltarea, la spital, a două probe de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii