Pagina de literatură a ziarului „Zori noi” – mediu fertil de formare și promovare scriitoricească (VIII)

Fuga de acasă sau izgonirea din rai

 

Din 1950, timp de aproape 3 ani, la Suceava a funcționat o Asociație a Uniunii Scriitorilor. Apoi, din motive pe care nu le cunoaștem, Asociația s-a desființat. Pe parcursul anilor au existat mai multe tentative de editare a unei reviste în Țara de Sus. În acest sens, efortul a culminat în perioada 1965-1970, când la Suceava se aflau Platon Pardău, George Sidorovici, Emil Brumaru, Radu Mareș, Constantin Ștefuriuc, Vasile Andru, Alexei Rudeanu ș. a. – nume neignorate de literatura română. Cele 4-5 suplimente scoase de aceștia pe parcursul a 2-3 ani au vrut să demonstreze și au demonstrat că la Suceava există destule forțe pentru editarea unui periodic literar de sine stătător, că oamenii au entuziasm creator, că literatura nu se face în Capitală sau nu numai acolo. De altfel, în paginile suplimentelor literare editate la Suceava în această perioadă, nu s-au sfiit să semneze nici Geo Bogza, nici Veronica Porumbacu, nici Nina Cassian, nici Ana Blandiana, Alexandru Andrițoiu, Radu Cârneci, Ioanid Romanescu ș.a. Asta ca să nu-i mai numim – [faptul] fiind de la sine înțeles – pe scriitorii suceveni plecați din spațiul de obârșie. Sufletul acestor suplimente ce se doreau cu statut de revistă, era – fără doar și poate – Platon Pardău, pe atunci redactor-șef al ziarului „Zori noi”. Dar tentativa entuziaștilor scriitori domiciliați la Suceava a eșuat. Cineva a spus NU. Așa stând lucrurile ni se pare firească fuga scriitorilor suceveni spre alte centre de cultură, mai generoase și mai puțin suspicioase. Unii au plecat de bună voie, unii – de nevoie, iar altora li s-a „sugerat” plecarea. E un fapt trist și, în ceea ce mă privește, studiind evoluția și implicațiile fenomenului cultural sucevean, afirm că inexistența unui focar de cultură autentică la Suceava nu se datorează lipsei forței de muncă – ca să zic așa –, ci comodității unor inși de decizie, platitudinii în receptarea valorilor spirituale. În județ scriitorul e o ființă incomodă. Autoritățile îi urmăresc lungimea părului, croiala hainei, mărimea zâmbetului. Despre talent se vorbește mai puțin. Ceea ce dă o parte din realismul prozelor lui Platon Pardău – ca să luăm [ca exemplu] un scriitor sucevean – este tocmai atitudinea unor inși impreciși, cu putere de decizie dată, de cele mai multe ori, de scaun și nu de pricepere. Text stabilit și comunicat de NICOLAE CÂRLAN