Incendiu de proporții la ferma familiei Mîrza

Aproape 10 ore au muncit pompierii pentru a stinge un incendiu de mari proporții izbucnit sâmbătă după-amiază la o fermă de animale din localitatea Călinești – Enache, comuna Dărmănești.
 

Ferma aparține lui Mircea Mîrza, fiul deputatului Gavril Mîrza, iar pagubele suferite se ridică la câteva milioane de lei. Incendiul a pornit cel mai probabil de la scânteile scoase de o drujbă cu care niște muncitori lucrau în apropierea unui fânar. De-o secundă a fost nevoie ca fânul să se aprindă și de alte câteva ca focul, alimentat de furajele uscate, să se întindă la tot fânarul, în total circa 250 de tone de baloți. Pompierii au fost anunțați după ce lucrătorii au încercat să stingă focul, dar eforturile lor s-au dovedit infime față pălălaia care se pornise. Au plecat spre Călinești echipe de la Detașamentul de pompieri Suceava, Gărzile de intervenție Gura Humorului și Siret și împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale comunelor Calafindești, Șerbăuți, Grănicești și Pătrăuți, care au pornit lupta cu focul. Când au ajuns, ardea deja o mare cantitate din furaje, iar flăcările se întindeau spre casa de locuit, un adăpost de animale și alte anexe gospodărești. Intervenția pompierilor a fost grea din cauza lipsei unei surse de apă, astfel că mai toată treaba s-a făcut cu ajutorul autospecialelor cu spumă. De asemenea, pentru lichidarea unor eventuale focare de incendiu, fânul care nu s-a făcut scrum a trebuit împrăștiat cu două excavatoare. Munca echipelor de intervenție a început puțin după ora 16 și s-a încheiat pe la ora 1.30, o luptă crâncenă pentru micșorarea pagubelor, câștigată însă de pompieri. Pagubele au fost importante, pentru că au ars aproximativ 150 tone de furaje, 100 mp din tabla de pe acoperiș și structura din lemn a unui adăpost de animale, dar au fost salvate casa de locuit, două anexe din gospodărie și restul adăpostului de animale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: