Constantin T. Ciubotaru, la 75 de ani, cu o nouă carte

După ce, la început de an 2013, ne delecta cu Suntem Cobaii dintr-o Falie de timp (Editura Singur, Târgoviște), Constantin T. Ciubotaru ne aduce de ziua nașterii sale, 7 septembrie, o nouă carte, America din sufletul meu (Iarba verde de aiurea) (Editura Armonii culturale, Adjud-Vrancea), cinstindu-se și ajutându-ne să-l cinstim și noi.

 

Bucovineanul aclimatizat în Roșiorii de Vede este, în ultimii ani, luminos obsedat de problemele vieții, perpetuării și nemuririi românești. La el apartenența la patrie, la toposul bucovinean este fundamentală azi, când tăvălugul globalizării a „turtit” și dezrădăcinat pe mulți, „iarba verde de acasă” ori dispărând, ori primind amprente – unele reziduale – ale altor lumi. Cei mai mulți români duc cu ei “iarba de acasă”, zestrea limbii române, tradițiilor, obiceiurilor, dorului fiind temei al supraviețuirii în condiții foarte grele. La începutul volumului, C.T. Ciubotaru ne precizează că „’Subiectele’-’conținutul’ povestirilor care urmează” i-au fost oferite de doamna Simona Botezan, redactor-șef al jurnalului „Miorița” din Washington, că el s-a străduit să le confecționeze „haina metaforică pe care o poartă” și alte câteva informații, iar pe coperta a patra scriitorul Gheorghe A. Stroia, membru corespondent al ARA, apreciază că scriitorul descrie pașii dureroși ai imigranților pentru a se integra în democrația americană, melancolia fiind însoțită de „hazul de necaz”, de un limbaj adecvat circumstanței. Finalul acestei coperți ne încredințează că diferite texte din volum au apărut în culegeri sau reviste din Liban, Canada, Spania, America, Australia și România. Adevărurile din carte sunt mult mai diverse. În primul rând, C.T. Ciubotaru, modest în autoaprivire, nu dă numai o „haină metaforică” reperelor primite, ci – cum spune scriitorul A.Gh. Stroia la începutul notei sale – „o nouă interpretare (…) ‘visului american’ care nu înseamnă întotdeauna împlinire sau realizare”. Spusele românului americanizat sunt, însă, „diplomatice”. Din majoritatea secvențelor reiese că în fața multitudinii imigraților, a necesităților adaptării și a complicațiilor din numeroase familii fac ca o parte a legislației americane să nu fie operantă, astfel ajungându-se la drame și tragedii pe care nici ambasada română nu le-a putut înlătura uneori. De asemenea, că în conglomeratul demografic american își fac loc și contradicții care afectează imaginea democrației din macrosocial. Peisajul uman românesc, cuprinzând toate vârstele, este viu colorat ca și în scrierile precedente. Pentru autorul bucovinean cele mai grave aspecte sunt uitarea limbii materne, pierderea ambianței natale, lovirea de absența interesului pentru suflet, pentru solidaritate, primejdii ale dezumanizării. În același timp, la foarte mulți integrați mediului, învățarea limbii engleze, urmarea cursurilor școlare de la toate nivelurile constituie factori de succes. De mai multe ori întâlnim propoziția “Se caută specialiști români”, atestare a creativității și demnității imigraților. Trăind totul profund românește, scriitorul nostru depășește totuși ideea de “nouă interpretare” a reperelor urmărite; el le dă noi virtualități. Întregul rezultat din crâmpeie constituie viguroase lecții de viață. Nicidecum nu în sens moralizator. În pagina 3, deasupra numelui editurii se află cuvântul „Jurnal”. Corelându-l cu mărturisirea de la pagina 24 – „Reportajul artistic (spre deosebire de reportajul gazetăresc – n.m.) e poate prima treaptă spre templul literaturii propriu-zise”– desprindem că gazetărescul dobândește autenticitate literară cuceritoare. Cartea se deschide cu un substanțial dialog despre România și valorile ei. Următoarele două, Suferința ca binecuvântare și Evrica… sau America!? evocă martiri români de neuitat, celelalte sunt scene mai mult sau mai puțin entropice cu români luptând pentru învingerea dificultăților, iar între acestea Mina și Minel, Lăcrămioara, Dory, Bardul se impun ca adevărate proze cu protagoniști pregnant reliefați. Sub „deviza” intimă – coșbuciană – „Sunt suflet în sufletul neamului meu” el dorește și în segmente SF reinstaurarea Bucovinei și a bucovinismului pe tărâm american (Bucovina 1, Bucovina 2 și alte începuturi similare, etalând nu numai cadrul etnografic de satisfacere a dorului românesc, dar și disponibilitatea la mondialism. Iubitor de adevăr, nu poate ocoli imposibilitatea de a crea lumea lui utopică (o cauză fiind securitatea și dinainte și de după 1989), însă îi trasează, și umoristic, coordonatele autohtone din Udești și de pe Oadeci. Sunt de enumerat măcar câteva indicii de artisticitate: în ilustrație, coperta 1 este marcată cu simbolurile Americii, a doua pagină de titlu are imaginea unei păsări zburătoare încătușate încă, iar marginea de jos a tuturor paginilor, începând de la a 5-a, este „zimțată” cu „zgârie-nori” sugerând suportul existențial fără netezime al umanității românești din El Dorado; unele titluri sunt șocante/captivante: Tri-lu-li-lu-lu-lu-la!, Tăticul mămic sau Watch Dog, Ortaci…Ori taci! – o satiră antiiliesciană despre atrocitățile minerilor în 1990; Țara lui Kurkudyd – o parodie anticeaușistă și nu numai atât; inventivitatea verbal-expresivă; puzderia crochiurilor și portretelor; trecerea în lanț din povestire în povestire; nararea alertă; larga prezență a dialogurilor consolidând epicul; oralitatea țâșnită direct din sufletul adesea vexat; șarjarea frecventă a Răului; subtilitatea fragmentelor de umor negru. În America din sufletul meu… autorul este mai grav și mai sobru decât în precedenta carte, fără a-și pierde principalele trăsături ale prozei de până acum: forfotirea bucuriei scrisului ca funciară ființei sale (am simțit-o și asemănat-o anterior cu incurile lui Ion Creangă); suflul înviețitor și incontinența vervei pozitivizante în abordarea existențialului; capacitatea de transpunere în personaje atractive (cele mai multe feminine), traducătoare/dezvăluitoare ale firii creatorului lor; juisarea prin cuvântul-imagine, jocurile lexicale, paradoxism și parodic; ardoarea până la patimă a aspirației la optimizarea prin cuvânt a românimii de oriunde; funcționarea mereu febrilă a arsenalului lui scriitoricesc. La mulți ani și multe alte cărți la fel de luminoase!