Aniversare

Cinci ani de „Discoteca de altădată”

“Dacă vă este dor de muzica anilor ’70, ’80, ’90 și vă place dansul, vă așteptăm la…” este mesajul pe care, cu mici modificări de sezon, îl primesc de 5 ani încoace zeci de suceveni. Cu excepția lunilor de vară fierbinte, această invitație vine lunar pe email-urile personale, prompt, pe măsura nerăbdării cu care este așteptată.
 

Așa se reunesc, de 5 ani încoace, sucevenii loiali “Discotecii de altădată”, discoteca devenită între timp ceva mult mai valoros decât un loc oarecare unde lumea dansează și se distrează. “Discoteca de altădată” este astăzi locul unde, pe muzică de cea mai bună calitate, bucuria, umorul, manierele, plăcerea dansului, spiritul generațiilor de ieri și chiar de alaltăieri se îmbină liber și natural cu cele ale generației de azi, care se va “coace” mâine sau poimâine. Oricât de greu ar fi de crezut, la “Discoteca de altădată” tata dansează alături de fiică, iar mama se poate “sparge în figuri”… de rock de exemplu, la doi pași de grupul în care se distrează băiatul ei. Este singurul loc public unde este posibil așa ceva, este locul celor tineri indiferent de vârstă. “Discoteca a început ca un strigăt de revoltă al generației noastre” „Discoteca de altădată” a fost “inventată” în 2008 de familia Irimescu din Suceava. Luminița, doctor inginer, șef de lucrări la Universitatea “Ștefan cel Mare”, Dan, inspector la o societate de asigurări, au fost invitați într-o seară la un club foarte populat la acea vreme, dar dezamăgirea lor a fost mare. “Chiar eram destul de emoționați, ne gândeam că ne vom distra, vom dansa, mai ales că nu ne mai distrasem într-un club de ani de zile. Ne-am dezumflat însă după nici o oră. Nu ne regăseam acolo, nu era locul nostru, nici muzica nu era a noastră, nici anturajul, așa că am plecat. Aveam să constatăm apoi că în tot orașul nu era nicăieri un loc unde noi, oameni trecuți de 40 de ani, să putem să dansăm împreună și să ascultăm muzica noastră, cea din discotecile pe care le frecventam când eram studenți. Ne-am hotărât apoi, împreună cu Cornel Grosar, care și-a anunțat imediat disponibilitatea, că dacă un astfel de loc nu există, să ne facem noi unul, și care să semene cu discoteca de altădată. Și așa am și numit-o. Am căutat un loc, am anunțat prieteni, rude, prietenii prietenilor, am avut emoții că nu va veni nimeni, dar au fost degeaba, pentru că la prima discotecă nu aveam unde arunca un ac. Așa ne-am dat seama cât de mult își doreau și alții de vârsta noastră să găsească un loc, un club, o discotecă în care să poată dansa, să se poată simți în largul lor, să se distreze. Cei care au venit atunci au vorbit mai departe, un grup a anunțat pe altul și așa mai departe, iar discoteca noastră a devenit foarte populară. Foarte repede am creat o rețea și toată lumea a început să primească invitațiile pe email. Cornel, cu dezinvoltura și popularitatea lui, cu multele lui cunoștințe și prieteni, a avut un rol foarte important. Așa au trecut 5 ani, în care s-au organizat zeci de discoteci. Erau seri mai speciale de Paște, de Crăciun, de Ziua Femeii, de Ziua Națională, am avut invitați speciali, am avut tot felul de surprize, tombolă, au mai plecat grupuri, au venit altele. Discoteca a început ca un strigăt de revoltă al generației noastre și a devenit o permanență” a povestit Luminița Irimescu. Nu puțini au fost părinții care, la primele ediții, și-au lăsat copiii cu gura căscată anunțându-i că într-o anume seară nu vor fi acasă pentru că merg la discotecă. Nu puțini au fost tinerii care la începuturi au tras cu ochiul de după stâlpi la mamele lor care ieri puneau zacusca la borcan, iar azi ondulau din șolduri un cha-cha, ca la școala de dans. După ce s-au mirat destul, câțiva au îndrăznit să se alăture, și nu singuri, ci cu prietenii. Și le-a plăcut cum nici ei înșiși nu credeau. Mixajul între generații s-a produs pe nesimțite în „Discoteca de altădată” care a devenit a tuturor cu condiția să fie compatibili cu ce se întâmplă acolo. S-a dovedit că și celor de 20 de ani le era foame de o discotecă bună, dar fără fițe, fâțe și băieți tatuați pe ceafă. Deep Purple, Led Zeppelin, Uriah Heep, Pink Floyd, Bee Gees, Yes, Sweet, Jimi Hendrix, Santana, Freddy Fender, Bob Marley, Boney M, BZN, Smokie, Sandra, Ricky Martin, Michael Jackson, mulți alți artiști ce și-au probat valoarea pieselor de 40 de ani încoace, trezind și celor mai tineri gustul pentru muzica ce a rezistat în timp, indiferent de modelul blugilor sau stilul frezelor. DJ Papa Jacky a fost “profesorul” tuturor și a oferit această muzică la mai toate discotecile. Sâmbătă, de la ora 21, la Del’Iri Pub Suceava, încă o „Discotecă de altădată”. Una aniversară: 5 ani de dans și prietenie, 5 ani de când “Irimeștii” au inventat o discotecă unică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI