Respect și încredere

N-aș fi scris poate aceste rânduri dacă n-aș fi întâlnit-o pe femeia în vârstă de 74 de ani, care venise miercuri dimineață, cu noaptea în cap, cum se spune, anume pentru un control medical. Medicul îi scrisese la observații „dislipidemie”, iar femeia îmi spunea că așa a înțeles că, la spital, o să facă și analizele.

 

Nu pricepea la care ușă ar trebui să se oprească, așa că până să se deschidă laboratorul de analize am stat de vorbă. Era cumva necăjită pentru că o doamnă de la intrarea în spital i-a vorbit cam apăsat și i-a atras atenția că doctorul vine la ora 10. Care doctor? Nu înțelesese prea clar. Dar până atunci să-și facă analiza la sânge, căci este timp – s-a gândit ea. 74 de ani… Avea puțin mai mult decât ar fi avut mama dacă ar fi trăit, iar întâlnirea cu ea îmi răscolea acea durere mocnită. O admiram că ajunsese acolo pe picioarele ei. O analiză a colesterolului trebuie să faceți – i-am spus eu, fără să o întreb de bilete de trimitere sau alte amănunte pe care nici eu nu le cunosc. Încercam s-o sfătuiesc. Deși am calitatea de asigurat nu am făcut decât o dată în viață analize gratuite. Vorba unui amic mai hâtru: ,,Am calitatea de asigurat și mândresc cu ea, când vine vremea mă acopăr c-o perdea”. Dar așteptatul bietei femei nu a fost cu folos. Examinând biletul bătrânei tânăra de la ghișeu i-a spus că acesta nu-i bilet de analize, ci de control. Umilă, femeia a îngăimat că vrea să facă o analiză dar, cu o voce metalică, frumoasa de la ghișeu i-a răspuns că nu e acolo locul pe care îl caută. ,,Mergeți să vă îndrume de la intrare la cabinetul doctorului ” – a intervenit un tânăr coleg. ,,Noi nu ne ocupăm decât de ce se petrece în spațiul acesta”, s-a auzit o voce. ,,Uite cum mă trimit de la o ușă la alta”, a murmurat bătrâna, ieșind nedumerită pe ușă. Oamenii de acolo aveau dreptate în sinea lor, dar bătrâna venise cu papucii ei de cârpă, pe o vreme friguroasă și ostilă, tocmai de la Milișăuți. Nici cu vederea nu stătea prea bine, iar spitalul i se părea un labirint. Avea nevoie de ajutor. Ca să îndrumi cu răbdare o femeie nu te costă nimic. N-ar fi oare cu adevărat uman dacă de câte ori am vedea un bătrân ne-am imagina că ar putea fi părintele sau bunicul nostru? Exercițiul acesta ar fi util. Am plecat din policlinică cu un gust amar. Era și pentru mine a treia zi în care poposeam la un laborator de analize. Luni, primisem un rezultat prost de la un laborator din localitate, iar marți aveam să primesc un rezultat bun (după efectuarea aceleiași analize) de la alt laborator (și nu, nu e vorba de glicemie!). Ciudat. Pe care analiză trebuia s-o iau de bună? Puteam să decid după al treilea test? Să fac rondul tuturor laboratoarelor din oraș? Să mă îndop sau nu cu pastile? Am probleme sau nu? Se poate glumi cu asta? ,,Trebuie să mergeți la laboratoarele care lucrează cu aceeași substanță activă”, mi-a explicat cineva, încercând să elucideze diferența dintre rezultatele primite. Nu. Eu vreau să merg acolo unde am încredere. Chestiunea cu substanțele active nu-i problema mea. Am nevoie de respect și încredere. Pot să am 74 de ani și să vin de undeva de la țară. Tot de asta am nevoie. Respectul și încrederea sunt singurele ,,substanțe active’’ de care are nevoie întreaga societatea românească.