Maidanezii neadoptați vor fi eutanasiați

> Reprezentații Asociației de protecția animalelor „Pro anima” au venit cu propunerea de a „exporta” în Germania circa 1.000 de câini pe an > O doză de medicamente letale administrate unui maidanez costă între 30 și 50 de lei, fără manoperă, la care se adaugă și incinerarea cadavrelor de 2 euro/kg
 

Câinii fără stăpân din municipiul Suceava, care nu vor fi adoptați în perioada legală prevăzută de noua legislație, vor fi eutanasiați a declarat primarul Ion Lungu. „Adopțiile se vor face gratuit, pentru a nu se ajunge la ultima fază, aceea a eutanasierii. Deși, până acum, personal încercam să evit acest cuvânt, este clar prevăzut în lege, iar în măsura în care nu vom reuși să dăm pentru adopție câinii, se va aplica ultima parte a legii, cea care prevede eutanasierea”, a declarat edilul-șef sucevean. Primarul Ion Lungu a avut o întrevedere cu reprezentanții asociațiilor pentru protecție animalelor și administratorii de cabinete medicale veterinare, în ședința de luna aceasta a Consiliului Local urmând a fi dezbătut și aprobat un proiect de hotărâre privind încheierea unui parteneriat cu acestea. Primul gospodar al urbei a reliefat că, de-a lungul timpului, organizațiile amintite și-au exprimat intenția de a prelua caninele și de a le îngriji în propriile padocuri. Aceasta pentru că „Suceava nu are capacitatea de a adăposti toți maidanezii”. „Avem adăpostul nou, care corespunde normelor europene, în ideea că sunt adăpostiți câte 6 câini într-o cușcă. Putem să-i triem și să-i ținem 14 zile acolo, iar în măsura în care nu sunt adoptați, să trecem la eutanasiere. Trebuie să vedem ce facem și cu câinii din adăpostul vechi, să vedem câți dintre ei sunt sterilizați”, a precizat șeful administrației locale sucevene. Primarul a spus că în spațiile special amenajate sunt strânși 1.500 de câini, pe străzi hoinărind încă în jur de 1500. Pe 16 octombrie, va avea loc o nouă întâlnire pe aceeași temă, până atunci sperându-se că vor apărea și normelor metodologice de aplicare a noii legi, cu specific. În timpul discuțiilor, reprezentații Asociației de protecția animalelor „Pro anima”, au venit cu „o ofertă tentantă”, aceea de a trimite, anual, în Germania, circa 1.000 de câini. Ion Lungu a precizat că eutanasierea va începe „în funcție de răspunsul dat de asociațiile pentru protecția animalelor”. Medicii veterinari prezenți, ieri, la discuțiile din sediul Primăriei au arătat că o doză de medicamente letale administrate unui maidanez costă între 30 și 50 de lei, fără manoperă. La cheltuieli se adaugă și cele cu incinerarea, de 2 euro pe fiecare kg.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI