Libertatea presei

Nu am face nimănui proces de intenție dacă nu ni s-ar face. Am scris cu strângere de inimă aceste rânduri, pentru că ele fac trimitere din păcate la oameni pe care-i considerăm „de-ai noștri”, adică parte a celor care, trimițându-ne corespondențele lor, construiesc, fiecare în măsura talentului, a spiritului de observație și a promptitudinii, imaginea acestui ziar. Care se vrea în continuare destinat locuitorilor acestui județ nu doar pentru că ei ne sunt cititorii, ci și pentru că ei înșiși – unii dintre ei – simt nevoia de a deveni, preț de … un articol, ziariști la Crai nou. Nu dau nume. Dar un poet (cu cărți publicate) ne ceartă amarnic că n-am semnalat în Crai nou faptul că în cutare sau cutare revistă literară din țară i-au apărut versuri. Distinsul nostru colaborator pierde din vedere că un asemenea reproș (un reproș aspru, nemeritat) nu i se face unui ziar cotidian, care îndeobște nu-și consacră paginile creației literare.

 

Publicăm însă mult despre evenimentul cultural, publicăm mereu poezie, pentru că ne simțim onorați să continuăm o tradiție de care au beneficiat de-a lungul existenței ziarului „Zori noi” mai toți scriitorii de dinainte de 1989. În lipsa unei reviste literare, Zori noi a publicat condeie remarcabile ale vremii și locului, acestea beneficiind, vorba versului arghezian, de „un nume tipărit pe-o carte”. Atât cât se putea. Dar, repet, un cotidian are alt profil decât cel pe care ni-l cere, imperios, poetul nostru. Celălalt autor de epistole acuzatoare ne scrie de mult și mai toate trimiterile dumneaei (căci doamnă este…) au fost publicate. Am zis că este bine să publicăm articolele cu evidentă rezonanță etică scrise de un profesor cu experiență, cu autoritate morală și cu demonstrată calitate a scrisului. Dar nu i-am publicat un articol scris despre un consătean decedat căruia i se dau în vileag, după moarte, vicii morale grave. Nu doar pentru că zicerea latinului „de mortuis nihil nisi bene” (despre morți, numai de bine) este corectă, plină de bun-simț și demnă de urmat, ci și pentru că nu-i lăudabilă ponegrirea atunci când cel criticat nu-ți mai poate răspunde. Din respect pentru chiar colaboratoarea noastră nu am publicat un articol care vădea mai degrabă un condei clevetitor decât unul moralizator. Să cugetăm: presa este liberă, nu? Liberă inclusiv să lase să vadă lumina tiparului ceea ce crede că trebuie publicat.