„Domnu-i domn și-n șanț…”

Am reușit să obțin un vot „pentru” (cel mai important) în sprijinul intenției mele de a scrie o carte inspirată din viața și trăirile maestrului coregraf, „academicianul” de arte tradiționale Aurelian Ciornei.

 

Mai exact, conul Aurică a acceptat să-și rupă din viața sa actuală vreo câteva ceasuri pentru a povesti alte sute de momente prin care a trecut. Știu că, scriind aceste rânduri sunt puțin parșiv, obligându-l, practic, să se țină de cuvânt. Îmi asum vina. Și dacă tot am acceptat statutul amintit, îi salut pe indivizii care se fac că lucrează la „cartierul ca o floare” (că cum –cacofonie voită- mi-l promitea a arăta, personal, edilul-șef al Sucevei), adică fosta comună Ițcani. Mă consider parșiv și de data asta doar fiindcă nu mai am răbdare să ascult minciuni. Și nu mai am răbdare să fiu trimis de la un etaj la altul pentru o simplă informație. Nu mai am răbdare să stau la vreo pseudo-conferință de presă la care aproape nimeni nu întreabă mai nimic (au gura deja plină), iar cei care o fac ridică doar „mingi la fileu”. Și, mai mult, nu mai am chef să trebuiască să mă prevalez de statutul de jurnalist sau de cunoștință a unuia sau a altuia pentru a mi se deschide o ușă. Iar grav e, că nu e vorba doar de primărie. Asta am luat-o ca cel mai la îndemână exemplu. Dar am plecat de la Ciornei. Și termin cu o pildă pe care și dumnealui a preluat-o de la moș Buliga din Arbore: „Domnu-i domn și-n șanț. Dar șanțu-i șanț și fără domn. Sau chiar și cu doi, la urma urmei”. Sper că cine are de priceput… înțelege. Și chiar, încă, mai sper…