A X-a ediție a „Târgului Mărului”

În perioada 25-27 octombrie, în Piața „Nada Florilor” din municipiul Fălticeni va avea loc a X-a ediție a „Târgului Mărului”. Data a fost aleasă ținând cont și de campania de recoltare a merelor.
 

Vizitatorii vor găsi numeroase soiuri de mere, legume din gospodăriile populației, murături, produse din carne și preparate tradiționale, pește, produse lactate, pâine pe vatră sau la tavă, prăjituri, produse apicole, puieți de arbuști și pomi fructiferi, utilaje agricole, substanțe folosite la întreținerea culturilor, flori și multe altele. Manifestarea include și spectacole folclorice ale ansamblurilor și soliștilor din Fălticeni și localitățile limitrofe. “Târgul Mărului”, ediția a X-a, este organizat de Primăria Fălticeni, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Asociația Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni, Asociația Produs în Bucovina, Direcția pentru Agricultură Suceava, A.P.I.A. Suceava și Camera de Comerț și Industrie Suceava. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, va fi supus aprobării Consiliului Local Fălticeni bugetul acestui eveniment.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI