Scumpirea abonamentelor TPL nu a trecut de Consiliul Local

> În condițiile păstrării actualului nivel, TPL va continua să acumuleze pierderi, iar acestea sunt, potrivit administratorului unic Darie Romaniuc, foarte importante pentru viitorul societății > Consilierul PPDD, Adrian Arămescu, a avansat, ca soluție, promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern, prin care combustibilul pentru transportul în comun de călători să nu fie supus accizării
Proiectul de majorare cu 10% a prețului abonamentelor de călătorie cu mijloacele firmei de Transport Public Local Suceava nu a trecut, ieri, de voturile aleșilor locali, întruniți în ședință ordinară. Inițiativa legislativă a căzut cu 11 voturi „pentru” și 8 abțineri, 4 din cei 23 de consilieri fiind absenți. Pentru că aleșii PDL au cerut prezentarea măsurile luate pentru eficientizarea și reducerea costurilor, administratorul unic Darie Romaniuc a arătat că, în primii doi ani mandatul anterior, TPL a înregistrat profit, pentru ca, în 2011 și 2012, să intre pe pierderi.
 

Administratorul unic a subliniat că solicitarea de majorare a prețului abonamentelor este justificată, în principal, prin scumpirea carburanților, costul mediu de transport pentru o călătorie crescând, față de 2012, cu 10,69%. În condițiile actuale, Suceava ar avea printre cele mai ieftine abonamente din țară, la jumătatea tarifelor practicate în localitățile urbane. Astfel, un abonat al TPL achită doar 1 leu pe călătorie, față de sucevenii care plătesc 2 lei pentru un bilet, ca să nu mai vorbim de faptul că un posesor de abonament poate să folosească autobuzele și de mai multe ori pe zi. „Pierderile sunt și în prezent, la nivelul de 3-4% din cifra de afaceri, unele nesemnificative pentru susținere activității, dar foarte importante pentru viitorul societății și nu trebuie să le mai înregistrăm”, a explicat Darie Romaniuc. Consilierul PPDD, Adrian Arămescu, a reliefat că o soluție ar fi promovarea unui proiect de hotărâre de Guvern, prin care combustibilul pentru transportul în comun de călători să nu fie supus accizării, la fel cum ar trebui să se întâmple și în cazul motorinei folosite de utilajele agricole. Arămescu susține că transportul de călători este subvenționat în toate țările civilizate, în timp ce în România, prin multiplele taxe aplicate, combustibilul este la originea scumpirii majorității bunurilor de consum transportate, inclusiv la cea a creșterii costului transportului de călători. „Soluția este așteptată de 23 de ani încoace. Din moment ce accizăm motorina, costul transportului va crește tot timpul, la fel și prețul biletelor și abonamentelor de călătorie. Astfel, afectați sunt atât muncitorii care merg la serviciu, cât și pensionarii cu pensii mici”, a precizat Adrian Arămescu, consilier PPDD. Tiberiu Brădățan (PSD) a precizat că puterea de plată a sucevenilor este scăzută, mai ales că, la un moment dat, s-a produs o reducere a salariilor cu 25%. Brădățan a opinat că, în calitatea sa de social democrat, nu și-ar fi dori nicio majorare, însă, aceasta se impune din rațiuni economice evidente. Conform proiectului supus dezbaterilor, abonamentul lunar nominal integrat general, valabil pentru toate liniile, ar urma să fie în valoare de 66 de lei, cel fracționat pentru 15 zile va putea fi procurat contra a 40 de lei, iar cel pe 7 zile va costa 24 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI