Școala din Breaza, modernizată

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a participat, sâmbătă, la inaugurarea Școlii Gimnaziale din comuna Breaza.
 

Potrivit atestărilor documentare, clădirea veche a școlii din Breaza a fost dată în funcțiune în anul 1930. La acea vreme avea doar 4 săli de clasă, din care numai trei corespunzătoare, un lot experimental de 21 de ari, o bibliotecă cu 296 de volume și o sală de direcțiune. Odată cu trecerea anilor, numărul claselor au crescut de la 4 săli la 10, în anii 1962-1963. În prezent, cu ajutorul Primăriei Breaza, Consiliului Local și al Consiliului Județean Suceava, Școala Gimnazială din comuna Breaza dispune de 14 săli de clasă, reamenajate și utilate cu echipamente moderne. Tot în acest an, s-au finalizat toate lucrările de reabilitare a școlii. Astfel, elevii școlii studiază într-un mediu ambiant utilat corespunzător, ce le va oferi pregătirea corespunzătoare pentru atingerea unor bune rezultate în decursul studiilor. La inaugurarea Școlii Gimnaziale de la Breaza au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, inspectorul școlar general, Gheorghe Lazăr, senatorul PSD Neculai Bereanu, deputatul PNL Dumitru Pardău, primarul Gheorghe Lesenciuc, directorul școlii Nicoleta Lisca, un sobor de preoți precum și numeroși dascăli ai acestei școli. În perioada 1994-2002, în această școală a făcut primii pași către educație actualul consilier al președintelui Consiliului Județean Suceava, domnișoara Ioana Maftei, se arată într-un comunicat al CJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI