Pagina de literatură a ziarului „Zori noi” – mediu fertil de formare și promovare scriitoricească (V)

 

Scriitorul local Într-o sinteză privind creația literară dintre cele două războaie, Nicolae Iorga vorbește cu amărăciune de lipsa de interes pentru „provincia părăsită de toți grăbiții, deși odinioară literatura își avea centrele în Iașul lui Alecsandri și Eminescu, în Sibiul lui Slavici”. În desconsiderata „provincie” apăreau „reviste sărace”, susținute de câțiva entuziaști, se manifestau intelectuali demni de toată stima, se pregăteau viitoare valori. O cercetare istorică asupra contribuției acestora la literatura epocii ar produce date revelatoare. Riposta activă a provinciei lua forme variate: se întemeiau societăți culturale, se editau periodice. La Sibiu se constituia în anul 1933 gruparea Thesis, iar profesorul Al. Dima schița într-o conferință semnificația culturii regionale. „Localismul creator” trebuie să promoveze „un înalt mediu cultural în centrele urbane de seamă” postula conferențiarul. Se sublinia „interesul pentru noile valori ale culturii generale”, se punea temei pe existența unor talente remarcabile. „Comoara geografică, istorică, socială a locului urmează a fi valorificată pe plan creator. E desigur o pioasă datorie a talentelor locale de a cultiva subiectul realității imediate și precise, de a descoperi culoarea inedită a solului, de a prinde frământarea vie a unității spirituale specifice. Cât de elocvent e – în această privință – exemplul lui Creangă, a cărui universală și românească prețuire purcede, fără îndoială, tocmai din localismul lui propriu”. Imaginea provinciei în care „nu se întâmplă nimic” se șterge însă pe măsură ce climatul socialist își exercită multipla-i influență; de la arhitectură până la teatre, până la institutele de învățământ superior și publicațiile de ținută superioară, toate probează concepția unei dezvoltări armonioase, în ritm cu progresul social. Însuși termenul de „provincie”, cu vechea-i rezonanță desuetă, nu mai exprimă un contrast față de marile centre urbane. Cultura materială și spirituală își exercită acțiunea pe tot cuprinsul patriei; spiritul creator cunoaște astăzi unul din momentele înălțătoare ale istoriei noastre. Revistele de cultură apărute în acești ani în diverse orașe din țară demonstrează cât de serioase sunt preocupările în domenii ca literatura, artele și știința. Revista „Familia” de la Oradea, cu un trecut peste care fâlfâia o flamură de legendă, sprintenele „Ramuri” craiovene, cu un profil atât de modern, interesantul „Ateneu”, răspândind lumină peste vechile așezări bacovine, urmate de „Convorbiri literare”, „Argeș”, „Astra” ș. a. ilustrează dimensiunile fenomenului cultural în care îmbină eforturile întregului nostru popor. Din fiecare unghi al spațiului geografic românesc ies la iveală valori ce poartă specificul locului. Înălțată cu mult peste piscurile Carpaților, Coloana Infinită a lui Brâncuși dovedește că Oltenia are un stil al ei, legat de tradiții milenare. Prin revistele noi de cultură, notele distinctive locale se încorporează într-o simfonie amplă, dând un relief cuprinzător profilului național. Înfăptuind un prețios act de afirmare, publicațiile din cele patru unghiuri sunt organisme vii, în acțiune. Pe de o parte ele înregistrează faptele de cultură, pe de alta, iradiază, stimulând creația. Lucrările deja realizate conțin în ele germenii unor construcții viitoare. O carte dă impuls alteia, angajând dialoguri cu atât mai multe cu cât este mai densă. Într-o publicație bine gândită se reflectă tot ceea ce e important în țară. Iar din perspectiva națională, publicația care-și onorează numele aduce o contribuție ce poate interesa și peste hotare. „Viața românească” din perioada anterioară anului 1933 apărea într-un oraș cu șaptezeci de mii de locuitori, dar reprezenta elocvent realități naționale, situându-se în rândul marilor reviste europene. Text stabilit și comunicat de NICOLAE CÂRLAN