Consolare

Zilele trecute, în Pădurea Adâncata, a avut loc un nou eveniment din viața sălbăticiunilor, înscris de data aceasta sub acoperământul zonei metropolitane. Urși, lupi, vulpi, iepuri, bursuci, râși sau arici au fost convocați, unii venind din convingere, alții cam mânați din spate, la nu știu ce adunare de alegeri. Mai vrând, mai nevrând, convocații au umplut poiana devenită locația evenimentului, chestie (adică prezența atât de numeroasă) neîntâmplată cam demult de când democrația nouă s-a impus și în pădure.

 

Dezbaterile au durat aproape o zi. Au urmat alegerile. Toată procedura s-a complicat, s-a prelungit, trădând bătălia grea din culise dintre cei candidați, dintre taberele susținătoare. Părea mai calm Ursul, care știa că poate scoate din mânecă asul: faptul că celălalt avea ceva bube și nu era îndreptățit să candideze. „Îl las până la capătul votului. Dacă se burică, îl rad”, își spunea Ursul. Și uite-așa, târâș grăpiș, cu șuntări permanente între tabere, cu proceduri și numărări îndelungi, alegerea s-a încheiat abia seara. Probabil bănuind rezultatul votului, Lupul a cerut să voteze și el. Ursul l-a tras deoparte și i-a spus-o de la obraz: „Dom’le, dumneata te folosești de democrație și zici că ai dreptul să votezi. Nu știu pe cine reprezinți dumneata, dar pe listele de votanți nu te afli. Dacă vrei scandal, eu dau peste cap tot ce s-a făcut în ziua asta lungă și contest alegerile. Și știi că o sa câștig! Așadar, nu votezi! Îți promit însă că, dacă ajungem la un vot diferență, îți dau votul meu. Ai votul meu, al contracandidatului dumitale, înțelegi?!” A înțeles, cu ghionturi, Lupul. De altfel, Ursul a câștigat la o diferență confortabilă. Consolarea Lupului este că are votul Ursului…