Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a informat că în această lună va plăti 16 milioane lei pentru medicamentele compensate și gratuite eliberate de farmacii în lunile noiembrie 2012 și mai 2013, 16,5 milioane lei fiind plătite în august pentru medicamentele din octombrie 2012 și aprilie 2013. După același mecanism de plăți, CAS a achitat și facturile la medicamentele și materialele sanitare de care au beneficiat asigurații înscriși în programele naționale de sănătate (diabet, oncologie, post transplant etc.). Astfel, CAS Suceava a decontat, în luna august a.c., 6,5 milioane lei (din care 5 milioane lei pentru farmacii și 1,5 milioane lei pentru spitale) pentru consumul lunilor februarie 2013 și mai 2013. În luna septembrie se va plăti consumul lunilor martie 2013 și iunie 2013, în valoare de 5,8 milioane lei (din care 4,6 milioane lei pentru farmacii și 1,2 milioane lei pentru spitale). „Respectând acest calendar de plăți, în luna decembrie vom deconta medicamentele compensate și gratuite eliberate către asigurați în lunile februarie 2013 și august 2013, precum și medicamentele și materialele sanitare eliberate asiguraților înscriși în Programele naționale de sănătate în luna septembrie 2013”, a declarat șefa CAS Suceava, dr. Adela Băișanu. Conform Contractului-cadru și normelor de aplicare a acestuia, în 2013 plata medicamentelor compensate și gratuite eliberate de farmaciile care au contract cu CAS, începând cu luna aprilie 2013, se realizează în termen de 90 de zile după depunerea facturilor, spre deosebire de anul trecut, când termenul de decontare prevăzut era de 210 zile. „În fiecare lună, instituția noastră va deconta consumul de medicamente compensate și gratuite aferent unei perioade de două luni. Acest efort financiar are rolul de a respecta angajamentele de plată asumate de Guvernul României cu partenerii internaționali”, a mai spus președintele director general al CAS Suceava, dr. Adela Băișanu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii