Neinformarea populației ca delict

De ce a ieșit populația în stradă? Ca să apere țara de abuzurile prim ministrului Victor Ponta și ale guvernului USL. Amenința cumva libertățile și drepturile cetățenești asumarea și trimiterea în Parlament a proiectului „Roșia Montană”? Nu mai mult ori mai puțin decât alte legi ale aceluiași organ legislativ. Ar mai fi ieșit lumea să protesteze dacă, începând din 1998 (legea minelor), anul când debutează afacerea exploatării (la derută) a aurului moțesc, toate negocierile și deciziile ar fi fost complet transparente?

 

Având în vedere gradul înalt de educație a demonstranților actuali, cu siguranță, nu. Au ieșit cetățenii în stradă fiindcă monștrii neinformării și ai dezinformării securistice, adică ai manipulării, ne sperie încă din anii de frică, foame și frig. Cum s-a ajuns aici? Din neglijență și proastă organizare a autorităților implicate în proiect, autorități pe care Guvernul le-a lăsat în voia sorții, iar ele au făcut doar ce le-a convenit. De greșeli nu mai zicem. De la zvon la acțiune În plus, pe terenul viran al spațiului public din România zburdă zvonacii fără să-i întrebe nimeni de… sănătate, iar rezultatele muncii lor se văd în stradă, și acum, așa cum s-au văzut și anul trecut. Iată zvonurile în toată nimicnicia lor: cianura ne va otrăvi viața și va distruge viitorul copiilor, dar nu mai există exploatare a zăcămintelor aurifere cu tehnologia de acum două milenii decât ici și colo; Băsescu, Ponta, Berceanu… au luat mită, după unii, de la două milioane, la două sute de milioane de dolari, euro, nu se știe bine. În spatele proiectului se află ba miliardarul Soros, ba Timiș, ba Iliescu și PSD, ba… Elementul detonator a fost însă proiectul adoptat de guvern și trimis Parlamentului, prim ministrul necatadicsind să explice că, inițial, contractul avea niște clauze extraordinar de păguboase pentru România. Practic, se repetă neprofesionalismul vajnicilor guvernanți de altădată în cazuri devenite celebre: ALRO Slatina, contractul Bechtel, CFR Marfă, soarta câinilor comunitari… De ce Guvernul Ponta nu a denunțat aceste contracte de la început, de ce nu răspunde niciunul din miniștrii guvernelor anterioare, semnatari ai unor astfel de acte riscante pentru viitorul României, deși avem o lege a răspunderii ministeriale, e o altă poveste de insucces românesc. Acuzații și polițe plătite adversarilor Ceea ce nu se înțelege nicidecum este de ce astfel de acuzații rămân fără urmări: fie se confirmă, iar mitarnicii ajung imediat la zdup, fie nu se confirmă, caz în care e rândul falșilor justițiari să intre la răcoare. Aceasta este principala cauză pentru care politica românească nu va putea depăși niciodată stadiul primitiv în care oricine poate acuza fără dovezi pe oricine, dar nu pățește nimic. De aici percepția publică generalizată a clasei politice ticăloșite, pușcăriabile. Nu este exclus ca această situație să convină cuiva, tocmai de aceea pârâciunile să continue în disprețul celor ce s-au săturat de politicieni amatori și incompetenți. Cum e la alții? În majoritatea guvernelor din lumea civilizată, unul din cele mai importante ministere, în afara purtătorilor de cuvânt existenți în orice serviciu public, este Ministerul Comunicării. Două sunt obiectivele mai importante ale acestuia: 1. informarea la timp a populației asupra tuturor proiectelor, actelor și deciziilor emise de autoritățile centrale și locale; 2. corectarea informațiilor greșite, sesizarea organelor în drept în cazul dezinformării și al manipulărilor de tot soiul, inclusiv prin reclame mincinoase ca în situația Roșia Montană. Deficitul de comunicare Mă tem că, în mod deliberat, activitatea de informare a populației este lăsată, abandonată sau uitată în grija entităților mass-media. Din păcate, ziarele și televiziunile noastre, ca și ale altora, manifestă partizanate, unele la vedere, altele implicite. De aceea, informarea vizează doar grupuri compacte de indivizi, în scop de publicitate sau advertising, dar și promovarea preferențială a factorilor politici și guvernamentali. Din păcate, în organizarea statului român astfel de sarcini cad în portofoliul unor alte entități din subordinea Secretariatului General al Guvernului sau din ministere care neglijează aspectele ținând de buna comunicare, iar în cazul unor disfuncții precum cele din situația de față responsabilitatea nu se poate atribui nimănui. Pe deasupra, cu toate că fiecărui demnitar îi revine datoria de a comunica, de a explica, se face simțită o anume secretomanie moștenită de pe vremuri.