Conștient de rolul pe care-l are la catedră, fiecare cadru didactic s-a pregătit pentru noul an școlar, dar poate mai elaborat și mai minuțios au făcut-o educatorii și învățătorii din ciclul primar, inclusiv cei care vor intra la clasa pregătitoare. Majoritatea se numesc profesori pentru învățământul primar, întrucât au studii superioare și masterate pe deasupra. Pentru ei clasa nu reprezintă doar locul unde vor preda, ci o lume întreagă: cea a copiilor ai căror primi pași depind de cât de bună va fi „doamna”. „Materialele didactice trebuie să fie colorate, intuitive, să ne ajute în predare” Pentru școlarii din clasa I, prof. învățător Florica Pîțu, de la Școala Salcea – șefa cercului pedagogic la învățătoare – a pregătit clasa, la care sunt câteva schimbări importante: modificarea programei care va cuprinde ore de muzică, de dezvoltare personală și limbă străină. Pe de altă parte, printre atâtea noutăți bune există regretul că „nu vor fi manuale noi”. „Lucrăm cu manuale vechi… Am stabilit programul, ca orice planificare în învățământ pornești de la programa școlară, am pregătit sala de clasă cu materiale didactice. Anul trecut am avut clasa pregătitoare, anul acesta am reamenajat clasa, nu mai pot lăsa ortograme atâta timp cât voi preda litera. Materialele didactice trebuie schimbate și adecvate vârstei copilului, să fie colorate, intuitive, să ne ajute în predare”, ne-a spus Florița Pîțu. Anul trecut, a predat la clasa pregătitoare: „La început a fost mai greu, mai ales că nu am avut materiale, decât programa școlară; pe baza ei a trebuit să concretizăm conținuturile, să fie atractive. Materialele le-am confecționat eu, cele de la minister au fost insuficiente”. „Părinții au fost foarte mulțumiți și și-au dat seama că e binevenită clasa pregătitoare” Tot la clasa pregătitoare a predat, anul trecut și Ionela Lup, de la Școala Gimnazială Nr. 7 Ițcani, care spune că a fost „un an încărcat, foarte greu”, dat fiind faptul că a trebuit să se formeze special pentru a preda la clasa pregătitoare: „A fost un an încărcat, foarte greu, munca pe platformă, perfecționarea în paralel cu orele de curs, fiindcă trebuiau acumulate 92 de ore. Când am intrat la clasă, pereții erau goi, clasa avea doar parchet nou. Datorită dnei directoare s-a amenajat clasa și s-a mobilat. S-a lucrat extrem de bine cu copiii, care s-au adaptat foarte bine, dar și cu părinții, ei au fost foarte mulțumiți și și-au dat seama că e binevenită clasa pregătitoare”. Prof. înv. Lăcrămioara Clucerescu este formator național la cursurile pentru clasa pregătitoare și ne-a explicat că pregătirea celor 390 de cadre didactice a constat mai întâi în formare față în față, 8 ore pe zi, 40 pe săptămână, și apoi pe platforma online: „Oamenii erau speriați de lucrul pe platformă apoi, după explicații, am intrat direct și s-au lămurit. Au devenit încrezători că vor lucra foarte bine. Sunt 6 formatori la nivel județean și 6 centre de formare”. „Materialele nu sunt suficiente, le facem noi sau le cumpărăm” La clasa pregătitoare intră să predea anul acesta prof. înv. Lavinia Palaghian, de la Școala „Ioan Băncescu” Adâncata. Ea ne-a spus că în fiecare an așteaptă consfătuirile din toamnă, pentru a afla noutățile, și că parcurge toate etapele pregătirii clasei pe care o va avea: „Consult programa, întocmesc planificarea, pregătesc sala de clasă cu tot ce înseamnă – curățenie, spălat, afișare materiale, planșe utile elevilor. La clasa pregătitoare este un plus de pregătire, fiindcă necesită o amenajare mai aparte, cu centrele tematice sau colțuri: bibliotecă, ludotecă, colțul de științe și cel de artă, este colțul întâlnirii de dimineață. Am pregătit materialele cu care vom lucra la clasă, pentru fiecare elev am pregătit ecusoane cu mascota clasei și numele lor, apoi pliante pentru părinți în care specific orarul, colectivul clasei, profesorii ce predau la clasă, structura anului școlar, necesarul de rechizite”. Lavinia Palaghianu spune că o parte din materialele pentru clasa pregătitoare le-a preluat de la colega ce a predat anul trecut la „pregătitoare”, iar în rest le face singură, întrucât sunt costisitoare: „Materialele nu sunt suficiente, le facem noi sau le cumpărăm, copilul trebuie să lucreze cu materiale concrete. De pildă calendarul naturii: îl poți comanda la o editură, dar e scump, costă 50 de lei, sau îl faci tu. Eu le fac fiindcă îmi place să am altceva decât toată lumea”. Luni, clopoțelul va suna la fel pentru elevii și cadrele didactice din toate ciclurile de învățământ și toată lumea e pregătită pentru un nou an de educație, indiferent că vor lucra cu manuale noi sau vechi și materiale didactice preluate sau… hand made, în clase reabilitate și modernizate sau în unele doar igienizate, în funcție de… buget!
Consfătuire după consfătuire, cercuri pedagogice și consilii profesorale, cam aceasta a fost gama acțiunilor organizate în această săptămână, menite să pregătească dascălii din educație pentru ceea ce va începe luni: anul școlar 2013-2014. Utile sau mai puțin, formaliste sau mai puțin, organizate de Inspectoratul Școlar sau de școli, aceste activități desfășurate pe categorii de cadre didactice au avut rolul de a le reuni și de a le introduce în atmosfera care va dura două semestre școlare de acum încolo. „Toate cadrele didactice au fost chemate la consfătuiri, unde au aflat noutățile legislative legate de învățământ, despre noile programe. IȘJ a prezentat raportul activității pentru anul școlar trecut, despre formarea cadrelor didactice de la clasa pregătitoare, s-au stabilit cercurile pedagogice”, ne-au precizat cadre didactice din învățământul primar.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii