O carte eveniment

Când la 17 septembrie 1953 se înregistra la Sfatul Popular al Raionului Fălticeni, Secția Prevederi Sociale, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, ca asociație voluntară a celor în vârstă, nu se bănuia ce amploare și dezvoltare va lua această instituție în timp.

 

Casa, după cum afirmă Petru Poiană, a apărut din dorința celor ce depășeau vârsta activității profesionale de a-și simți apartenența la dimensiunile și necesitățile altei perioade de viață socială. Primul președinte, Ciobanu Petre, înscrisese dintru început doar 50 de membri. Mulți și puțini. Numărul acestora va fi în creștere, ajungând în februarie 2013 la peste 23.000, iar în momentul de față aproape 24.000 de membri ai Casei în municipiu și în zonă sau în comunele limitrofe. De bun augur a fost gândul de atunci în perspectiva viitorimii. Cei șapte președinți ai Casei, în decursul timpului, au ridicat an de an forța legitimă a acesteia. Monograful urmărește cu responsabilitate meritele celorlalți președinți – Șvarț Adolf, Gegiuc Adolf, Albu Constantin, Fălticeneanu Sebastian, Damian Ioan și Grigoroșcuță Chirică. Un capitol special este acordat tratativelor de cumpărare a clădirii care va deveni sediul pensionarilor. O activitate neobosită, meritorie și de perspectivă. Conducerea centrală a dirijat activitățile de ansamblu, fie că ele se desfășurau la Dolhasca, Dolhești, Boroaia, Râșca, Bogdănești, Liteni, Preutești sau la Tudora ori Fântânele, aparținând actualmente altor administrații. Autorul semnalează și apreciază activitățile zonale conduse conștiincios și controlate cu simț de răspundere, care se raportează și se armonizează cu activitățile de la centru. Pe parcurs, sunt nominalizate eforturile care, în ansamblu, au sporit renumele, seriozitatea și personalitatea Casei. Logic, metodic, organizat sunt trecute în revistă sectoarele de activitate, munca susținută și conștiincioasă, punctele tari și punctele slabe. Nominalizate sau nu, acestea din urmă au fost corijate pentru a nu întuneca și a nu stânjeni munca în ansamblul ei. Rând pe rând, Comitetul, Consiliul Director, Consiliul de Administrație, consilierii, Comisia de cenzori, contabilul-șef, secretarul și mai presus de toate Adunarea Generală, toți sunt responsabili pentru bunul mers al activităților Casei, ca filială a C.A.R.P.-urilor din România. Autorul, implicat puternic, cunoscător al vieții și activității C.A.R.P. Fălticeni, procedează cronicărește și obiectiv în discutarea și abordarea diverselor sectoare pe care le cunoaște din interior, din cotidian și concret. Fără a consemna rece, ca într-o dare de seamă aspectele activității, ci cu fior emoțional nelipsit de obiectivitate este tratată activitatea de lungă, angajată și rodnică muncă a celui de al șaptelea președinte, Ion Aciubotăriței, care conduce instituția de douăzeci și trei de ani. Activ și antrenant, prezent în coordonarea materialului acestei cărți și prin elementele autobiografice din prima parte a cărții, a adus numelui un renume, C.A.R.P. Fălticeni fiind cunoscută în țară prin inițiative și acțiune: în Uniunea Generală a Pensionarilor membru în Consiliul Național; în Federația Pensionarilor din România; în Federația Națională a C.A.R.P.; în Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice; coordonator al C.A.R.P. din Moldova ca prim-vicepreședinte al Federației; președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Filiala Fălticeni; președintele Filialei pentru patrimoniu, monumente istorice și militare din zonă; membru în Consiliul de Administrație al Casei de Sănătate; membru în Consiliul Consultativ de la Prefectură, privind sprijinul persoanelor vârstnice; președinte al C.A.R.P. Fălticeni. Aspectele biografice cuprinse în carte se justifică și, departe de a fi balast, sunt necesare pentru cunoașterea oamenilor și a modelelor de activism. Cartea abundă de document, de viață, de activitate. Monografia este structurată în șapte capitole, un cuvânt înainte și un epilog, fiind autentică și grăitoare inclusiv prin acte de arhivă care vorbesc de la sine. Autorul subliniază permanența eforturilor pentru identitatea și personalitatea Casei, care în prezent numără așadar aproape 24.000 de membri. Procesul consolidării instituționale a fost o permanență și un continuu la capătul căruia, împlinind 60 de ani, Casa, paradoxal, întinerește. Temeinicită în cele șase decenii, C.A.R.P. Fălticeni răspunde cerinței legii din 2002 ce definește aceste instituții „ca organizații cu caracter civic, persoane juridice de drept privat cu caracter nepatrimonial, neguvernamental, apolitice, cu scop de cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de asistență socială”. Or, monograful accentuează toate aceste contribuții, ba chiar mai multe, într-o paletă mai largă, dorind, în perspectivă, înaintând în timp cu inimoși animatori și beneficiari, să ajungă cente-nară și să rămână vitală și viabilă. Cele cinci ramuri prioritare – economic, administrativ, prestări servicii, sănătate, social – și-au definit plenar contribuția. Publicația „Vremea speranței” pledează pentru „îmbătrânirea activă și solidaritatea între generații”. Comitetul de redacție al revistei este format din Dumitru Amariei, Mihaela Buculei, Petru Poiană, Irina Ifrim și Răzvan Guzu. O expresie a ziaristei Mihaela Buculei – locul unde se întâlnește muntele cu marea – parafrazată și aplicată instituției omagiate, reprezintă spațiul în care se conservă bătrânețea reîntinerită prin schimbări, în primul rând, de structură materială. Curtea, oază de modernitate, rafinament în interioare, eleganță și stil, până și camere video. Totul bine gospodărit și în clădirea de pe strada Republicii nr. 20, dar și în spațiul de pe strada Ana Ipătescu,unde ansamblul este total modernizat. Cum modernizate sunt și atelierele de tâmplărie, cizmărie, frizerie și sticlărie. Cartea este un document, o mărturie, o reușită a unei instituții prodigioase în care cei de demult, care s-au perindat în fruntea obștii, rămân icoane vii în timp, iar cei prezenți devin modele de energitism pentru cei ce vor urma în ștafeta vieții. Scrisă într-un stil fluent, limpede și firesc, monografia este una din știutele și nebănuitele trepte ale devenirii. Și-ntocmai lui Miron Costin, „laud osârdia cronicarului căruia numai lui i-au fost milă de țară”. Cu adaosul că, nu numai lui, ci și nouă, care ne bucurăm citind și apreciind noua apariție editorială, Monografia Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Fălticeni, la șaizeci de ani, 2013, publicat de Petru Poiană la tipografia lui Cătălin Savidescu de pe strada Dragoslav, permanentă colaboratoare a C.A.R.P. Fălticeni.