Am avut o mulțime, fiecare cu programele și afacerile lui, nu de altceva, dar trebuie „să mănânce și gura lor”. Unii „posesori” de plagiate, alții cu diplome universitare obținute înainte de a-și lua bacul, dar toți cu idei inovatoare. De-au dat peste cap tot învățământul românesc. Respectat și înainte de comunism, și în timpul ăla și, datorită unor adevărați dascăli (fără „foncții”) și a celor care i-au înțeles pe aceștia, chiar în timpurile ciudate de astăzi. În continuare, să ne referim la vremelnicii dar tot neîndurător de des schimbații miniștri ai transporturilor. Păi, ne pricopsim în urma lor tot cu afaceri din care unele firme câștigă mai mult decât PIB-ul județelor în care prind licitații, dar în care (permiteți să citez din Sadoveanu?) de fapt „nu se întâmplă nimic”. Nimic bun. Decât, după ani și ani, după ce se spală niște… bani. Că ape sunt încă, slavă Domnului. Drept care, din când în când, se mai inaugurează câte doi-trei kilometri de autostradă, de drum național ori județean. Că la comune, oamenii sunt mai gospodari și-și mai fac fără ajutorul „statului”, la al cărui buget contribuie și ei. Nu-i condamn pe aceștia din urmă pentru inițiative, ba chiar îi respect. Dar se poate ca „șăfii ăi mari” să revină la mentalități mult mai vechi. A „ciocoilor noi”. În rest, e test de literatură. Aștept pe adresa redacției să mi se transmită de către cei ce au avut bunăvoința să mai citească și altceva decât internetul dacă au înțeles la ce m-am referit în ultimele rânduri.
oKilă peste tot
O nebunie totală. Și nu de acum. Miniștrii se schimbă mai des decât ciorapii politicienilor sau caii țiganilor. Că ăștia din urmă „e scumpi”. La educație, vai de mame, tați și cine-o mai fi rămas prin țară.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii