Au ars în timpul sinistrului, izbucnit de la un scurtcircuit (la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător), multe prapuri și cruci, dar până și veșmintele preotului. Incendiul a fost stins în timp util de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Fântânele și de pompierii militari ai Detașamentului Suceava, proporția pagubelor fiind astfel limitată. De reținut că magazia se afla chiar lângă biserică, dar și în apropierea unei gospodării, existând pericolul iminent al propagării incendiului. Flăcările cuprinseseră acoperișul anexei, intervenția pompierilor militari și civili fiind, pe fondul iminenței extinderii acestora, dificilă. Parohul Mihai Leucă, mult încercat sufletește după nedorita întâmplare, își pune speranța în Dumnezeu și în oameni pentru ca localitatea Stamate să aibă parte de resfințirea sfântului locaș pe 22 septembrie. Primarul comunei, Gheorghe Cornea: „Am stat de vorbă cu sfinția sa și am încercat să-l îmbărbătez. E o supărare mare, dar vom trece și peste asta. Am vorbit cu oamenii din comună, să ajute care cu ce poate, cu materiale de construcții și altele. Toate sunt bine venite. În incendiu au ars covoare, vesela ce trebuia utilizată la masa creștină de după resfințire, veșmintele preoțești, prapuri, icoane… Va trebui să împrumutăm din altă parte prapurile și icoanele în caz că până pe 22 septembrie vom avea o înmormântare în sat… A fost, totuși, și un noroc în toată această nefericită întâmplare, pentru că mașina noastră de pompieri, a primăriei, fiind mai mică decât a militarilor, a putut intra la timp, până la sosirea lor, pe poarta principală, pentru a acționa”. Biserica din Stamate datează din secolul XIX, mărturie stând pisania de la intrarea în sfântul locaș: „Ziditu-va acest Sfânt lăcaș cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul între anii 1822 1862 de către doamna Maria Rosetti, în anul 1862, Ioan Cantacuzino o înzestrează cu catapeteasmă pictată și este sfințită de Î.P.S. Mitropolitul Veniamin Costache. Între anii 1987-1988, în timpul păstoririi preafericitului patriarh al BOR Teoctist și a ÎPS Pimen Suceveanul, protopop fiind I.C. Ciubotaru Mandache, iar preot paroh Gliga Dumitru, acest sfânt locaș a fost tencuit în praf de piatră în exterior, iar interiorul împodobit cu pictură în tehnică frescă de pictorul Chelsoi Mircea și dotat cu iconostas și strane din stejar sculptat”. IONEL CURCAN
Puternicul incendiu care a mistuit, pe 21 august a.c., magazia Bisericii Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din satul Stamate al comunei Fântânele a văduvit locașul de cult, în preajma resfințirii, programată de 22 septembrie, printre altele, și de importante obiecte de cult.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii