Stare de necesitate

Economie socială? Sună frumos, interesant, de pildă când se spune despre ea că ar fi/va fi „o șansă pentru persoanele cu dizabilități”. Oficial ni se anunță bunăoară că „legislația europeană se va modifica”, în sensul că „angajarea persoanelor cu dizabilități va constitui o necesitate”. Pentru cine „o necesitate”? Dacă e să întrebi astfel de persoane (în mod cu totul diferit bătute de soartă, dar categoric bătute…), constați că prea puține dintre ele se văd „în câmpul muncii” (devenind „forță de muncă”!), nu doar pentru a-și înlocui pensia de handicap cu o leafă obținută cu relativă trudă, ci și pentru a ieși din periferia vieții sociale, pentru a comunica, a se integra…

 

Bref, pe de altă parte, cine cercetează puțintel poate afla că la nivel european chiar există exemple de practici f.b. în acest sens (și mă gândesc la cel olandez, unde statul a sprijinit unii angajatori să renunțe la roboți pentru mână de lucru și… lucru manual). Ce se întâmplă la noi? Pare-se că din pregătirea terenului (programe și proiecte…) deja iese, pentru unii (persoane cu tot felul de abilități), o pâine albă de mestecat. Mai departe? Nu știm… Deocamdată mai citez cuminte esențialul dintr-un document de masă rotundă: „Angajatorii vor fi nevoiți să găsească soluții… Soluțiile ar trebui să fie găsite atât de angajatori, cât și de persoanele cu dizabilități…”. Și rezum: angajatorii și persoanele cu handicap ar urma să ajungă în situația de a se descurca oarecum și cu noua legislație. Fiindcă ar fi o necesitate ca ei și nu alții să descurce ghemul social și economic…