Să te-aud cum vorbești

Vă propun să reluăm discuția pe această temă, frumoasă și interesantă în egală măsură, ca și limba noastră. Limba noastră-i o comoară, dar, pentru ca ea să strălucească, trebuie pusă în lumină, pusă în valoare.

 

Valoarea comorilor dacice s-a putut proba numai după ce au fost aduse la lumină, ajutate să-și arate valoarea. Și mai e nevoie de ceva: trebuie să și credem în afirmația făcută cîndva de un poet român: Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce-o vorbim. Credeți că exagera? Nu exagera deloc. Ca să ne convingem, e destul să ne gîndim la o declarație de dragoste făcută de un erou eminescian: Tu!!… nu vezi… nu-ți aflu nume… Limba-n gură mi se leagă/ Și nu pot să-ți spun o dată cît, ah, cît îmi ești de dragă. Un crîmpei de piatră rară. O declarație de dragoste, poetică, ce ar putea sta alături de creații shakespeareiene ca și alături de alte pagini strălucite din creația universală, probînd adevărul afirmației făcute acum aproape două veacuri de un alt poet român: „Avem un dialect (dialect zicea el în loc de limbă) bun ușor și înmlădios”, dar, zicea tot el, Grigore Alexandrescu, „trebuie să formăm,/Să dăm un aer, un ton limbii în care lucrăm” și cărările limbii noastre „de ghimpi să le curățim”. Au existat destui care n-au crezut în posibilitățile limbii noastre, cum sînt destui cei care nu cred în virtuțile românilor. Unii au plecat în Străinezia, considerînd că acolo vor dispune de mai largi posibilități de afirmare, dar nu limba română îi încurca de fapt. Au reușit acolo cei care au înțeles că trebuie să-și supună gîndurile rigorilor altei limbi. Cei mai mulți au eșuat. Fiecare limbă își are frumusețile ei, care se deschid doar celor ce cred în acele frumuseți, sînt dispuși să le vadă, să le aprecieze, dar au și cunoștințele necesare despre ea și capacitatea de a o folosi, îmbogățind-o. Creatorii poeziilor populare, ai basmelor, ai proverbelor și zicătorilor nu aveau cunoștințe teoretice din domeniul științelor limbii, dar aveau ceea ce se cheamă simțul limbii, intuiau că, pentru a ajunge la o exprimare frumoasă, cuvintele nu trebuie îndemnate cu biciul sau bîta, schilodite, ci, ei înșiși stăpîniți de frumusețea de vrajă a cuvintelor, deveneau vrăjitori de cuvinte, care, ca la un semn, își recunoșteau și își luau locul în lanțul de cuvinte cu care se înveșmîntau gîndurile. Ca în enunțul de mai sus al lui Eminescu; își declară neputința de a-și spune iubitei dragostea, în cuvinte alese, iar atunci o spune fără cuvinte anume, căci dragostea lui nu încape în cuvinte, nu numai în cuvintele limbii române, ci în cuvintele oricărei limbi. Nu limba e vinovată, ci sentimentul nedefinibil, căci dragostea, definită la modul general, abstract, devine nedefinibilă în trăirea individuală, a fiecăruia. La modul general, sînt ochi negri, căprui, verzi și albaștri, dar fiecare pereche de ochi e fără pereche. Ce înseamnă să curățim (să curățăm, am spune azi) cărările limbii? Nici într-un caz nu înseamnă să alungăm din exprimarea noastră cuvintele împrumutate din alte limbi, cum nu înseamnă nici să excludem unele cuvinte sau rostiri pentru că sînt vechi ori au circulație regională. Fiecare cuvînt își are virtuțile lui, pe care și le poate pune în evidență numai în compania altor cuvinte, expresii sau rostiri și poate crea stridențe în alte contexte. Ca în vestimentație; unele podoabe împlinesc vestimentația, se asortează, am zice, altele nu, deci trebuie să fie evitate. Toate podoabele își au rostul lor, toate cuvintele, expresiile își au frumusețea lor. Nu ne putem lipsi de nici o categorie de cuvinte, dacă dorim ca exprimarea noastră să fie cît mai sugestivă, mai evocatoare, dar trebuie „să se asorteze”. Iată un exemplu: formula de salut Servus!, care în unele cercuri e frecvent folosită, este o reluare a mai vechii formule Sluga!, pe care și-o aduc aminte, poate, cei ce au văzut filmul Bădăranii și care, poate, s-au mirat că cei ce o foloseau nu erau deloc slugi. Formula era o restrîngere a expresiei Sluga dumneavoastră, în care se regăsea pînă nu multă vreme în urmă formularea Al dumneavoastră prea supus (prea umil) Cutare, astăzi de neconceput, căci ar încălca normele democrației (Oare!?), dar Servus spune același lucru, numai că nu știm (lat. servus, care e la bază, însemna „sclav, rob, ceea ce caracterizează sclavul” și s-a continuat în rom. șerb) și sună bine, căci vine din Occident. Același lucru, dar altfel; o contradicție. Să păstrăm sau să abandonăm formula Servus? Orice aș spune eu ar fi neavenit. Cît timp celor ce vorbesc le place iar pe alții nu-i deranjează, va fi folosită. Dacă va fi susținută și de valul modei. Să curățăm limba înseamnă întotdeauna două lucruri: să o adaptăm situației concrete de comunicare și să evităm cuvintele ori expresiile ce ne-ar putea pune în situații stînjenitoare. Pe rînd. Una e să te adresezi cuiva familiar (era să spun familial, căci comunicarea familiară se folosește de regulă în familie, iar familia nu presupune cu obligativitate înrudirea de sînge) și alta e să te adresezi oficial, chiar către cineva din familie. Altă făină se macină la moară, am caracteriza pe un ton familiar cele două feluri de comunicare, dar am putea spune și că se folosesc două registre diferite de comunicare ale limbii, de data aceasta științific. Mai complicat e cu situațiile stînjenitoare, percepute diferit, în raport de educația dobîndită, de gradul de civilizație la care a ajuns vorbitorul. Am găsit pe internet comentariul ce urmează pentru poezia Mult e dulce și frumoasă: „oricum, sfârșitul limbii române se apropie. Azi, toți mai mulți retarzi, în special târfele și adolescenții căcănari nu mai știu nici să scrie corect, cu diacritice, iar pe mess folosesc tot felul de expresii de căcat învățate de pe Yahoo, și anume brb, dnd, ok, cool. Cel mai mult mă irită idioții care scriu Sooper, mishto, np, fortza, k (în loc de ca). Ăștia sunt niște cretini distruși, niște retardați. Cred că România, românii adevărați și româna sunt pe cale de dispariție. Multzumim, yahoo, k ne-ai distrus tinerii!”. Am lăsat textul exact cum era; copierea a făcut-o calculatorul. E absolut jenant, nu numai pentru cuvintele indecente, cu care cel în cauză a gîndit că își colorează expunerea, ci, în primul rînd, pentru distanța dintre pretențiile formulate, dorința de a se delimita de stricătorii de limbă, vinovatul principal fiind Yahoo, și modul concret de comunicare. Vulgarismele pot contribui la sugerarea unei situații, a unei persoane etc., dacă sînt utilizate cum se cuvine. Nu cred că trebuie să ne simțim urechile agresate la enunțul lui Arghezi El guvernează, neică, energic, după chef,/ Cu trei principii: Mă-ta, Te bag și Ai sictir. Nu ne sînt agresate urechile; ne este agresată întreaga ființă de comportamentul personajului, iar limbajul tocmai asta se străduiește să facă. Ce deosebire! În orice situație trebuie să ne amintim că vorbirea este prima carte de vizită a fiecăruia, că, altfel spus, limbajul folosit e primul indiciu asupra calității vorbitorului. Un proverb adaptat sună așa: Să te aud cum vorbești și îți spun cine ești. Fie că vrem, fie că nu. Dar e bine să știm! Prof. univ. dr. GHEORGHE MOLDOVEANU