După 5 zile de înscrieri

O treime din locurile Universității „Ștefan cel Mare” Suceava sunt încă libere

> „Ingineriile” și „umanele” sunt în pană de candidați în timp ce la Silvicultură, Calculatoare, Kinetoterapie și Științele Educației se „bat” deja câte doi pe un loc
Povestiri de genul… 4, 5, 10, 15, 30 de candidați pe un loc la o facultate și cât de tare au fost unii de au răzbătut prin astfel de concurență pot părea, în momentul actual, niște „dume” din amintirile sucevenilor care au făcut facultatea prin anii ’70, ’80 sau ’90. De câțiva ani încoace, situația din preajma admiterii la facultate este tristă, dacă nu chiar dramatică, pentru universitățile din țară, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava confruntându-se cu aceeași realitate.
 

Pe plan local, tendința de a urma studii universitare la Suceava reflectă realitatea, pe alocuri chiar dramatică, a ofertei de locuri de muncă, orientarea fiind spre domenii în care se mai găsesc în județ, firav, câteva posturi, ca de exemplu în domenii precum: IT, silvicultură, turism, învățământ și cu niscai deschideri spre meserii de liber profesionist în industria înfrumusețării și a relaxării de toate felurile. Pe cele 2410 locuri cu taxă și fără taxă, învățământ la zi, ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au aplicat, în primele 5 zile de înscrieri, doar 1606 candidați. Înscrierile au început în data de 15 iulie, astăzi fiind ultima zi când absolvenții de liceu mai pot opta, până la toamnă, pentru una dintre specializările facultăților sucevene. Mare căutare au avut și anul acesta specializările Facultății de Educație Fizică și Sport, unde numărul candidaților depășește deja numărul de locuri, mai ales la specializarea kinetoterapie și motricitate specială. Se dovedește de succes și în acest an departamentul înființat anul trecut, cel de Sănătate și Dezvoltare Umană, unde pe 59 de locuri disponibile s-au înscris până luni 87 de posibili viitori studenți. La Silvicultură este, ca de obicei în ultimii ani, supraplin. Pe cele 48 de locuri se „luptau” până ieri dimineață, câte doi candidați, dar sunt locuri la discreție la Științele mediului, din cadrul aceleiași facultăți. Foarte liniștiți în ce privește numărul studenților din viitorul an universitar stau și profesorii Facultății de Științe ale Educației, acolo unde, de asemenea, candidații dublează aproape numărul locurilor, aproximativ 100. Aflată în topul preferințelor în anii precedenți, Facultatea de Inginerie Alimentară are doritori în rândul absolvenților de liceu, dar nu cu același elan ca altădată, cu mențiunea că în ultimele două zile de înscrieri, cele 176 de locuri disponibile în cadrul celor trei specializări, s-ar putea completa. Ingineria mecanică pare neatractivă chiar și la „fără taxă” „Calculatoarele” din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC) reprezintă singurul domeniu al facultății în cauză unde s-au înscris mai mulți candidați decât disponibilitățile pentru anul viitor, vineri seara fiind deja depuse 142 de dosare pentru cele 116 locuri. Deși în România, și dincolo de granițele ei, inginerii au căutare, la restul specializărilor FIESC de la Suceava, până ieri dimineață, existau încă 20-25 de locuri, chiar și dintre cele fără taxă, încă nerevendicate. Electronica aplicată este, se pare, la momentul menționat, cea mai neatractivă specializare, dat fiind faptul că pe cele 43 de locuri, dintre care aproape jumătate fără taxă, se înscriseseră doar 9 candidați. Și totuși, la Inginerie Electrică situația pare a fi de-a dreptul roz față de cea de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, acolo unde nici jumătate din cele 104 locuri ofertate nu au avut căutare. În cadrul facultății USV Suceava la care predau cei mai mulți profesori doctori universitari, la specializarea Inginerie mecanică, apăruseră până ieri numai 5 doritori de studii superioare. Facultățile „umane”, cam fără oameni Situația nu era deloc îmbucurătoare nici la Facultatea de Istorie și Geografie. În primele 5 zile de înscrieri, doar 9 candidați își depuseseră dosarele pentru cele 48 de locuri la specializarea Geografia mediului, în timp ce mult mai atractivă pentru absolvenți pare a fi Geografia turismului, unde 67 din 88 de locuri au deja candidați. La Istorie, abia se completaseră locurile fără taxă, dar mai erau pentru ultimele 2 zile de înscrieri încă 23 disponibile, cu taxă. La Filosofie se înscriseseră 3 candidați pe 20 de locuri, la Științe politice 7 pe 38 de locuri, la Asistență socială 26 pe 48 de locuri și tot 26 pe 48 de locuri la Relații internaționale. La Filologie, doar specializarea Limba și literatura engleză – Limba și literatura germană/Limba și literatura română are succes, fiind completate deja cele 78 de locuri pentru anul universitar următor. În total, din cele 246 locuri la zi ale FLSC au fost ofertate, la Filologie, 144 dintre ele, în timp ce la Științele comunicării, unde sunt disponibile 52 de locuri, au fost deja solicitate 32 dintre ele. Hai la FSEAP ! Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică (FSEAP) a fost în ultimii ani o opțiune serioasă pentru aplicanți anul acesta oferta pentru absolvenți fiind la fel de generoasă, de 669 de locuri pentru 11 specializări. La Drept, numărul candidaților, 90 la sfârșitul săptămânii, depășește deja cele 75 de locuri. Este, ca și în cazul altor facultăți, singura specializare cu dever, cum ar spune evreii. La restul secțiunilor de admitere treaba nu stă rău, ca de exemplu la Finanțe și bănci sau Contabilitate și informatică de gestiune, unde s-au depus câte 47 și, respectiv, 63 de dosare de înscriere, dar unde mai sunt, în total, încă destule locuri libere. Munca la stat pare neatractivă în următorii ani și cum ar putea fi altfel atât timp cât posturile în administrația publică suceveană rămân în continuare blocate? Astfel, la aceeași specializare din cadrul USV, pe cele 94 de locuri disponibile candidau până ieri numai 34 de absolvenți. “Cu 13 programe de studiu ierarhizate în categoriile de top A și B pe plan național, facultatea își propune continuarea evoluției ascendente din cei peste 20 de ani de existență și invită absolvenții de liceu să contribuie direct la această dezvoltare”, a comunicat ieri conducerea FSEAP, care în fiecare toamnă pornește în an nou universitar cu un număr complet de studenți. “Nu există niciun motiv de îngrijorare” Rectoratul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava nu pare îngrijorat de timiditatea cu care absolvenții de liceu dau curs ofertelor de studii superioare din acest an. Speranțele completării locurilor și implicit a catedrelor facultăților se leagă și de sesiunea de înscrieri din toamnă care va începe pe 5 septembrie. “Dacă privim statistic, avem, după 5 zile de înscrieri, cu 5% mai mulți candidați ca anul trecut. Nu există niciun motiv de îngrijorare pentru nicio specialitate a unei facultăți sucevene. Desigur, ca și în anii trecuți, există câteva specializări preferate unde s-a văzut deja din primele zile de înscrieri că există concurență mare. Pentru alte specializări unde nu se completează locurile în vară, vin înscrierile din toamnă ce vor completa cu siguranță numărul de locuri disponibile. În ce privește Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, avem hotărârea Senatului care spune că, fără un număr minim de studenți, unele specializări se pot desființa”, a declarat prof. univ. dr. Valentin Popa, rectorul universității sucevene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI