Ave, Caesar!1

Motto: „Qualis artifex pereo!” (lat. Ce mare artist piere!), ultimele cuvinte ale lui Nero

 

Cineva, nu știu cine, oricum „persoană importantă”, are grijă de popor, nu-l lasă în bezna neștiinței, îl îndeasă cu știri, unele peste altele, ca să nu se mai știe care dintre ele ar avea vreun impact asupra opiniei publice, să nu se poată stabili o ierarhie, este un talmeș-balmeș „organizat”, ca să pierzi firul și să zici: ducă-se, a trecut, de ce să-mi mai bat capul? Psihologia de masă a gustat din plin emoțiile bacalaureatului, l-a condus pe Fenechiu spre locul de detenție și și-a încasat pomenile de la înmormântarea mamei Becalilor. Oare câți dintre români mai știu sau vor să-și amintească de rezultatele recensământului din 2011, făcute publice pe 4 iulie a.c.? Ați observat șmecheria? Centrul de manevră a substituit recensământul cu referendumul, doar începe tot cu „r”; mulți aud, dar nu pricep, de ce să-i doară capul, sunt alte greutăți și priorități, recensământ-referendum, tot un drac! Recensământul nu-i singurul subiect important care a fost ocolit cu grijă; la fel, din tabăra cealaltă, nu se mai vorbește de modificarea Constituției, iar de regionalizare doar Dragnea mai pronunță cuvântul. Orice ezitare în tabăra uselistă este o minge ridicată la fileul Cotrocenilor, de unde ni se transmite triumfător că se vrea referendum de reconfirmare al celui din 2009, atunci când, pe ultima sută de metri, au sosit voturile lui Teodor Baconschi din Franța cu care meșterul cârmaci ne-a ciuruit, a reușit să fie validat cu 50%+1 dintre alegători. Aleluia! Barosane, dar ce faci că acum se știe precis câți alegători avem? Nu se mai poate minți cu cei trei milioane de români plecați la slugărit Europa; sunt, în realitate, mai puțin de jumătate de milion de alegători risipiți în lume care se adaugă la cei 16.269.838 cetățeni cu drept de vot aflați în țară. Cifra asta anunțată mult prea târziu, ignorată de cel în cauză, nu are mai puțin efect năucitor, o măciucă în chelie, și nu poți, când te privești în oglindă, să nu-ți spui: în fond, sunt un impostor, poporul m-a demis, noroc că m-a sprijinit și mă acceptă străinii. Acușica se face anul de la referendumul de demitere din 29 iulie 2012, putem comemora înfrângerea poporului român ieșit la vot. Este posibil ca într-un an să scadă numărul alegătorilor cu două milioane? S-a lucrat, în cunoștință de cauză, cu cifre măsluite, deoarece sprijinitorii lui Băsescu aveau totul de pierdut, nu-și puteau permite să scape din gheare un debitor de talia României, care mai are câte ceva de jumulit de către companiile străine. Nu prea are importanță că unii dintre compatrioții noștri se lasă mințiți cu „parteneriat strategic”, alianță, „axă”, umbrelă NATO, scut antirachetă… treaba lor, din moment ce rezultatele alianțelor stabilite de președintele Băsescu se dovedesc păgubitoare pentru interesul național. Nu-i greu de știut ce-a promis Băsescu UE și SUA, din moment ce se vede de la o poștă că țara este lăsată la discreția lor. Chiar și în sferele cele mai înalte, personaje ajunse în vârful ierarhiei iau dorința drept realitate. A fost suficient ca Băsescu să zică ceva, fără acoperire, că România este pe calea redresării și progresului economic, că Ponta a și trântit-o cu crearea a 50 de mii de locuri de muncă și mai zicea ceva de 10 miliarde de euro. Cântatul în strună este o latură a coabitării care, prin sine, nu produce efecte economice, după cum noul acord cu FMI (doamna Lagarde a venit la București) nu aduce bani, îți confirmă că ești în mâna lor. Poate că unii belicoși și nervoși mă înjură și se întreabă ce am eu cu Băsescu? N-am nimic, atât doar că, așa cum am mai spus, nu vreau ca președintele țării mele să mă facă părtaș la gafele și trădările lui. Dacă Băsescu rămânea la palinca din secuime, la sforăriile politice, la harem, la hăhăitul prin biserici, mai treacă-meargă (e om din „bobor”), dar să fii un fluture pe lampa NATO – SUA, să amanetezi viitorul țării ca pe propria ta avere, să experimentezi pe cobaiul numit poporul român politicile de austeritate preconizate în cancelariile străine, să împrumuți, cu de la tine putere, douăzeci de miliarde de euro pentru a salva băncile altora, nu cred că se poate ierta. Să nu fi știut Băsescu, „cel mereu” cu busuiocul lui Vieru, ce-a făcut mâna lungă a SUA în Nicaragua, Honduras, Panama (în Venezuela lui Chávez nu le-a mers), în Irak, în Afganistan și în toate țările arabe? Întâi și întâi, SUA te consiliază, îți vrea binele și, dacă nu vrei binele lor, îți trimit niște agenți economici la care, dacă nu te lași, se ajunge la crimă, un comando CIA te convinge repede. Politica asta de supunere cu forța le-a reușit aproape peste tot și cum avea să nu le reușească în România cu un președinte obedient? Credeți că de la el, din Cotroceni, bate Băsescu din gură că trebuie să înceapă repede exploatarea aurului de la Roșia Montană? El și-a luat un angajament față de stăpânii lui că va pune România cu burta pe pământ. Ce urmează? Secătuirea totală și globalizarea. Acestea se vor instala pe o scădere drastică a populației, apelul lui Băsescu la înmulțire, dând ca exemplu pe aia, „împuțită”, rămânând fără urmări. Într-un scenariu sumbru, vom admite că, să zicem, în anul 2050, vom rămâne în România 5 (cinci) milioane de locuitori, nu români. Putem fi siguri că teritoriul României va rămâne românilor? Dacă acum soarta ni se hotărăște „de noi, fără noi”, în altă parte, ce va fi atunci? S-ar putea, totuși, să mai rămânem locului, dar pe un teritoriu restrâns, secătuit, cu subsolul ciuruit de toate minereurile și bogățiile, restul va fi un teren agricol pentru alții (se vor vinde și pădurile; bravo, USL, halal să-ți fie!) și poligon de încercare a armelor de distrugere în masă. Înainte de-a vă gândi că puteți mânca crenvurști în fața Casei Albe, la Versailles sau la Poarta Branderburg, gândiți-vă cum să lăsați urmașilor o palmă de pământ, cât pentru morminte măcar. Haideți să vedem de ce-a spus președintele că vizita lui Ponta în China este o catastrofă. În primul rând, din ranchiună, că n-a fost invitat el; i s-ar fi cuvenit după cât de mult apreciază Orientul. În al doilea rând, ca să fie credibil, Ponta trebuia să vină din China cu un sac de parale, să-l fi răsturnat în curtea Cotrocenilor, ca să consacre coabitarea. Să-i amintim președintelui că China a fost prima țară care a spus public că Basarabia este pământ românesc. Pe atunci, SUA nu știa unde-i pe hartă această bucată de pământ, iar Băsescu auzise numai de Kabul și nu de Cahul. Să nu cădem în greșeala de a crede că Băsescu nu mai poate de Republica Moldova, de intrarea acesteia în UE și de unirea cu România. Ce-l interesează din Republica Moldova sunt voturile celor care au obținut cetățenia română; altfel, s-ar fi dat peste cap să le dea celor de peste Prut banii promiși ca ajutoare pentru infrastructură. S-ar fi săturat și oficialii de la Chișinău de indiferența fraților români care nu pot fi luați ca exemplu de urmat. Ce să facă basarabenii? Să-și vândă pământurile, bruma de industrie, viile, cramele și s-o ia cu traista-n băț la cerșit prin Europa nepăsătoare? Iurie Leancă, premierul de la Chișinău, cred că și-a dat seama că nu se poate pune bază pe ce spune Băsescu, că nu el este cel care va înlesni intrarea Republicii Moldova în UE. Poate că mai credibil va fi președintele Băsescu în Ucraina, țara vecină care a acceptat să-l primească, deși, la drept vorbind, Ucraina n-are nevoie de o punte de legătură, nici de o proptea pe lângă cei cu care se laudă Băsescu. Evident, trebuie să avem relații de bună vecinătate, să înceteze contrabanda cu țigări și să-i trateze pe românii de acolo așa cum sunt tratați ucrainenii aici, în România. Oficialii de la Kiev nu pot fi mințiți nici cu UE, nici cu NATO, nu le trebuie o astfel de umbrelă, iar ideea aceea veche, lansată de pe vremea căderii imperiului austro-ungar, cu o Ucraină vestică care să se orienteze spre apus și restul Ucrainei spre ruși, este o himeră; ucrainenii țin la unitatea țării lor mai mult decât țin unii români la unitatea României. Din moment ce Polonia nu spune nimic despre teritoriile ei înglobate de fosta URSS Ucrainei, nici noi nu putem ridica problema teritoriilor, a Bucovinei și a Basarabiei propriu-zise, sudul Republicii Moldova. Nu ne rămâne decât să ne târâm în coada unui Occident a cărui vreme a trecut, din moment ce nu suntem capabili de a schița un gest că am vrea să ne ridicăm fruntea din țărână. Vom muri ca popor înainte de a arăta că putem și altceva? Mă tem că românii nu vor fi lăsați să dispară până când nu-și vor achita datoriile la FMI, Banca Mondială și la UE. ION CERNAT 1 Ave, Caesar! – Să trăiești, Cezar (împărat)!