În urmă cu 75 de ani, în după-amiaza zilei de 22 iulie a anului 1938, într-o vineri, pornea în cursă obișnuită un avion pe traseul Varșovia – Cernăuți – București. Aparatul de zbor era un modern Lockheed Electra 14 al societății poloneze LOT, un bimotor ce prindea ușor 300 km pe oră și era condus de unul din cei mai experimentați piloți ai companiei. Cu nici câteva săptămâni în urmă, același avion traversa Oceanul Atlantic, prin sudul său. Așadar, cu greu s-ar fi putut întrezări vreun pericol, mai ales că, după decolarea de la Cernăuți (ora 17,20), la nici 20 de minute, cel de-al treilea membru al echipajului, radiotelegrafistul, raporta la bază că totul este în regulă. Avionul se afla atunci deasupra Obcinei Voroneț. Imediat a urmat tăcerea, o tăcere de moarte, aparatele amuțind la bord. În acest timp, în bazinul râului Suha Bucovineană vremea „s-a stricat” brusc. Nori groși și grei, de furtună, coborau dezvoltându-se până sub vârfurile împădurite ale munților din zonă: Brusturosu (1089 m), Clădita Mare (1066 m) și Ghirileu (910 m). Fenomenele orajoase nu mai conteneau și norii se pregăteau de grindină. Mai la vale, spre nord, anevoie se mai putea desluși de sus, dintre nori și ceață, Poiana Braniște, o suprafață despădurită, în pantă, vălurită de șiroaie și torenți. Deasupra satului Plutonița, spre muntele Clădita, motoarele s-au oprit (sau au fost oprite), aparatul, cu aripile cuprinse de givraj se rotea, probabil, în căutarea unui ipotetic loc de aterizare în Poiana Braniștei. Brusc a intrat în picaj, prăbușindu-se printre copacii pădurii. Martori oculari relatau că ce a urmat era un „spectacol apocaliptic”. Prin crengile arborilor atârnau părți din avion, haine, trupuri sfârtecate… În avion fuseseră paisprezece persoane, 3 piloți și 11 pasageri. Credincioșii din satele din apropiere, într-un pelerinaj necurmat timp de două zile, aprindeau lumânări, plângeau și se rugau, iar slujbele preoților, sub îndrumarea parohului de Bucșoaia, Modest Lucan, mângâiau sufletele cernite. Comisiile – militară și civilă – au anchetat cazul, iar cadavrele reconstituite (la modul propriu) și îmbălsămate în sala Hoffner de la Frasin au fost transportate cu trenul sau automobilul în țările și locurile de baștină. Victimele erau nume sonore, de notorietate: ofițeri, ingineri, medici, înalți funcționari. Dintre aceștia amintim pe maiorul Masakatsu Waka, atașatul militar al Japoniei la București, căpitanul aviator Gheorghe Ionescu, comandantul aeroportului din Cernăuți, Carol Leminel, medic din Washington, dr. I. Bodea, director al Spitalului de copii din Cernăuți, compozitorul Ionel Fernic… Fernic a fost o personalitate complexă. A început studiile cu politehnica, a continuat să studieze pianul, a urmat conservatorul, școala de ofițeri în rezervă, școlile de pilotaj și parașutiști ș.a. A lucrat ca actor, pianist la cinematograf, pilot, textier, compozitor (cu peste 400 de piese), scriitor, poet, profesor, ziarist. În memoria noastră încă mai trăiește prin romanțele și tangourile sale celebre interpretate de Cristian Vasile, Zavaidoc, Ioana Radu, Gică Petrescu, Jean Mascopol, Margareta Pâslaru ori Tudor Gheorghe. În anul 1988, când se împlineau 50 de ani de la zborul fatal, s-a încercat o comemorare. Partea religioasă a fost anulată din start, iar balul de la Tabăra Bucșoaia cu muzică de I. Fernic a rămas în stare de proiect. Nici alte activități nu au mai avut loc. Ne-am bucura dacă autoritățile vor cinsti cum se cuvine această emoționantă și zguduitoare comemorare și, după Te Deum, vom reauzi „La umbra nucului bătrân”, „Pe boltă când apare Luna” și „Cea din urmă seară” lângă o „Cruce albă de mesteacăn”, sus pe Braniște, dacă vremea va fi bună. ION NETEA N.A. Aceste fotografii-document de la locul catastrofei au fost realizate în ziua de 23 iulie 1938 de către medicul veterinar Zenovie Oneșciuc, care a ajuns cu propria-i motocicletă în zona dezastrului cu mult înaintea oficialilor. Pozele originale și negativele, în număr de 22, se află în posesia inginerului silvic Iarema Oneșciuc din Gura Humorului – nepot al medicului -, el însuși mare colecționar, filatelist, numismat, fotograf și autor de diapozitive. Acesta, ca student, apoi ca inginer, a cutreierat coclaurile Maramureșului și Bucovinei (mai ales), arareori cu arma pe umăr, dar întotdeauna cu aparatul de fotografiat pregătit. Astăzi posedă o fototecă istorică și peisagistică locală impresionantă, de invidiat, ce așteaptă să fie valorificată în expoziții de profil.
Comentarii