Crengile arborilor bătrâni pun în pericol circulația

Deși nu au fost fenomene meteo periculoase, iar vântul nu a vrut măcar să adie, o creangă de câțiva metri lungime din teiul din fața Muzeului de Artă „Ion Irimescu” s-a prăbușit sâmbătă, 6 iulie, în jurul orei 14,30 pe strada Mihai Eminescu.
 

Numai norocul a făcut să nu se întâmple o nenorocire. Șoferul unei mașini care a auzit pârâitul puternic din timpul ruperii părții din copac a frânat puternic, în timp ce o șoferiță a accelerat pentru a nu fi prinsă sub creanga care începuse să cadă. În zonă erau și foarte mulți pietoni care tocmai ieșiseră de la un spectacol de la Muzeul „Ion Irimescu”. Primii care au ajuns la fața locului au fost agenții de la Poliția Municipiului Fălticeni, care împreună cu câțiva trecători au îndepărtat crengile de pe carosabil. Primarul Cătălin Coman ne-a declarat că în municipiul Fălticeni astfel de probleme cu arborii bătrâni au mai fost în ultimii ani, iar evenimentul de sâmbătă readuce în atenție necesitatea toaletării sau chiar a tăierii arborilor bătrâni din municipiu. Dacă cei care locuiesc în apropierea unor astfel de arbori susțin această inițiativă a administrației locale, ecologiștii se opun vehement unei astfel de soluții. „Deși există multe voci care se împotrivesc toaletării arborilor bătrâni și de dimensiuni foarte mari, administrația locală va continua această activitate. Astăzi se putea întâmpla o nenorocire ținând cont de numărul mare de persoane care se aflau în zonă și de traficul de pe strada Mihai Eminescu. Este o necesitate să ajustăm coroana multor copaci, pentru că se pot produce evenimente greu de imaginat, pentru că s-ar putea ca altădată să nu mai fim la fel de norocoși. Avem în vedere identificarea tuturor arborilor bătrâni, a stâlpilor și panourilor publicitare de pe domeniul public care pot fi un pericol real pentru siguranța publică”, a declarat primarul Cătălin Coman. Tot în acest an și tot pe strada Mihai Eminescu administrația locală a intervenit pentru toaletarea copacilor din fața fostului sediu al unei bănci, după ce, la fiecare vânt, crengi din copaci cădeau pe firele electrice producând scurtcircuite, iar Spitalul Municipal și locuințele din zonă rămâneau fără energie electrică. În urmă cu 5 ani, pe data de 29 aprilie 2008, o mașină a unei societăți comerciale a fost avariată aproape în totalitate și alte două mașini au fost ușor avariate de un copac din Cimitirul eroilor sovietici, care a căzut în parcarea din Piața „Mihail Sadoveanu”. După mai multe zile cu ploi, copacul a ieșit cu tot cu rădăcină din pământ și s-a prăbușit în parcare. Din fericire, în mașină nu se afla nimeni în acel moment. După cinci ani de procese, Primăria a fost nevoită să despăgubească proprietarul mașinii cu suma de 28.736 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: