Termica a dat banii concediaților colectiv pe certificate verzi !

> La momentul respectiv, achiziționarea de certificate CO2 nu reprezenta o prioritate, consideră primarul Ion Lungu > După o rectificare națională, de la bugetul statului se contează pe 7,32 milioane de lei, sumă cu titlu de venituri completare
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că a discutat cu reprezentanții administratorului judiciar problema asigurării plăților compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru disponibilizații colectiv de la Termica. Edilul-șef spune că municipalitatea a virat în conturile firmei de termoficare 65,5 milioane de lei, însă, de frica penalităților, cu banii în cauză, Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât să achiziționeze certificatele verzi obligatorii, conform reglementărilor în vigoare.
 

Termica

Aceasta cu toate că, pe durata desfășurării procedurii de insolvență, aplicarea oricăror penalități este suspendată. „Din păcate, ceea ce am stabilit în luna ianuarie, la Prefectură, cu toți factorii responsabili, nu s-a dus la bun sfârșit, deși, din totalul de 30 de milioane de lei ajuns la Termica, Primăria municipiului Suceava a dat 6,5 milioane de lei pentru plățile compensatorii ale tuturor salariaților. S-a luat decizia cumpărării acelor certificate CO2, în condițiile în care era iminentă intrarea în insolvență a societății de termoficare, știut fiind faptul că pe perioada acesteia penalitățile legate de respectivele certificate se suspendă”, reliefează șeful administrației locale, accentuând că, la momentul respectiv, achiziționarea de certificate CO2 nu reprezenta o prioritate. În ceea ce privește veniturile de completare, care trebuie suportate de bugetul statului, primarul Lungu spune că a avut o discuție pe această temă la București, unde a fost lămurit că se așteaptă rectificarea bugetară care va avea loc la nivel național, disponibilizarea de fonduri urmând a se face la pachet, pentru 3 operatori de termoficare în sistem centralizat, respectiv cei de la Suceava, Brăila și Onești, iar ulterior și pentru Bacău, Oradea și Timișoara. „Este o decizie la nivel de Guvern, de prim-ministru, iar Suceava nu poate fi scoasă din acest pachet. Am fost și rămân solidar cu salariații de la Termica, pentru că este o problemă de sistem, iar oamenii de acolo nu au nicio vină”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, menționând că subvențiile la diferența de tarif dintre costul real al gigacaloriei și cel de referință, din perioada în care va mai funcționa CAF, vor fi virate tot în contul efectuării de plăți compensatorii pentru concediații colectiv. De la bugetul statului se contează pe 7,32 milioane de lei, suma cu titlu de venituri de completare făcând obiectul unei hotărâri de guvern, pentru a cărei aprobare, edilul-șef Ion Lungu a făcut demersuri repetate la forurile administrației centrale din Capitală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: