Rarău, Cacica, Palma

Puncte de belvedere

 

Județul Suceava are o oportunitate de a depune, până în 5 iulie, un proiect cu finanțare prin POR, axa 5.2., infrastructură de turism, pentru înființarea de puncte de belvedere și a unui centru salvamont, iar în 4 iulie va fi organizată o ședință extraordinară pentru adoptarea de hotărâri necesare depunerii documentației. Anunțul a fost făcut vineri, în plenul CJ Suceava, de șeful administrației Județene, Cătălin Nechifor. Președintele CJ Suceava a explicat ulterior, într-o conferință de presă, că proiectul, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, cu cofinanțare de 2% din partea autorității locale, prevede construcția unor clădiri pentru ca turiștii să poată admira peisajul din zonă. Acestea vor fi amplasate lângă drumuri turistice circulate intens, în zona Mestecăniș, Rarău cu vedere spre golul alpin spre Giumalău, în Cacica, cu vedere spre Obicini sau în Pasul Palma. „E un proiect de civilizație turistică. Aceste puncte de belvedere vor fi atracții turistice” a spus Nechifor, care a precizat că în punctele de belvedere vor fi amplasate construcții de unde se va putea admira peisajul, vor exista parcări și vor fi amenajate cu grupuri sanitare. El a ținut să menționeze că aceste facilități vor fi „construcții antivandalism”, astfel încât să nu poată fi distruse. Totodată, prin proiect se va construi un post Salvamont în Masivul Rarău care să deservească atât zona schiabilă Rarău, dar și zona Giumalău sau zona Crucea, Dorna Arini, Broșteni. Punctul Salvamont va avea și posibilitatea de cazare pentru scurt timp pentru persoanele care vor avea nevoie de sprijin, a mai precizat președintele CJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: