Nostalgia

Iată că îi înțeleg încă mai bine pe cei adesea înfierați cu mânie postrevoluționară (nu și postmodernă, fiindcă spiritul postmodern are voie la nostalgii!) drept „nostalgici”. Pentru o oarece predocumentare am revenit recent în cartierul Burdujeni al Sucevei. Și, printre altele, am văzut: un târg de păsări de curte și de iepuri în buricul cartierului; o piață agroalimentară îmbelșugată; blocuri destul de triste cu oameni părând destul de veseli; terase gemând de lumet; carusele (că era vreme de bâlci)… Și am mai văzut cum tocmai era în curs de demolare clădirea uriașă ce adăpostise uriașa mașină de hârtie nr. 2 (dar și mai mica mașină nr. 3) a fostului CCH.

 

Unde, vreme de câțiva ani, și eu m-am numărat printre cei care făceau hârtie de împachetat (maronie și rezistentă) „de Suceava”. Constatând simplu: praful și pulberea! Oricum, cu hârtia acelor mașini suedeze se terminase de ceva ani (pare-se că ele continuă să funcționeze în India și Siria), iar de-acum, rămas locul curat, de arat și semănat, terenul ar putea deveni, în principiu, mai prețios. Zice-se că ar putea să răsară noi centre comerciale sau clădiri de birouri sau chiar locuințe sau… Context în care chiar resimt nevoia de a apela la resurse de imaginar postmodern, pentru a-mi închipui acolo un labirint savant și eficient, cu oameni, instalații și lumini, o ureche ce să asculte șoaptele universale, un puț cu lifturi venind dinspre axis mundi, un port pentru submarine și… ce mai doriți dvs. Un loc gol e doar un loc gol, însă cel puțin invocându-l îți poate zbura gândul construind nelimitate scene și scenarii. Pentru a înăbuși nostalgia.