Mediatorii au ieșit în stradă

Membrii Asociației Mediatorilor Bucovina Suceava au ieșit miercuri în stradă pentru a promova procedura medierii ca alternativă la instanță, prevăzută de Legea medierii, modificată în februarie anul acesta.
 

Echipe de mediatori ai asociației au fost prezente în fața magazinului „Bucovina” și în alte două puncte din cartierele George Enescu și Burdujeni, unde au împărțit pliante și alte materiale informative. Pentru sucevenii curioși și interesați, promotorii acțiunii au dat informații în plus legate de rolul actual al medierii, dar mai ales despre rolul pe care îl va avea într-un viitor foarte apropiat. „Suntem aici pentru a-i informa pe cetățeni că medierea este un drept legal, de care pot uza atunci când au nevoie și astfel să-și poată proteja interesele” a declarat Vasile Vargan, președintele Asociației Mediatorilor Bucovina – Suceava. Cetățenii Sucevei au luat la cunoștință miercuri despre faptul că în cazul unor probleme litigioase au, începând din 15 februarie a.c., obligația de a participa, înainte de a ajunge la instanțe, la ședința de informare privind medierea, la un mediator autorizat. De la 15 februarie până la 1 august, instanțele de judecată doar au solicitat justițiabililor, conform legii, dovada că au intrat în cabinetul unui mediator și au luat la cunoștință de avantajele medierii. De la 1 august însă, aceștia pot sancționa această neparticipare, conform noului Cod de procedură civilă, cu amenzi de la 100 la 1000 de lei. În plus, judecătorii pot să nu admită cererea de dare în judecată a părților pe anumite cauze. Acțiunea mediatorilor suceveni s-a înscris în cadrul unei acțiuni naționale, prima de acest gen, desfășurată în aceeași zi în toată țara, sub numele „Medierea este un drept” și promovată de Consiliul Centrelor de Mediere din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: