La adunarea generală a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina din 11 mai 2013, organizată în municipiul Rădăuți, delegația Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți ne-a transmis invitația de-a participa la un eveniment cultural de marcă – dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu la Hliboca, azi în Ucraina. Orice demers care privește personalitatea celui mai important român provoacă, de fiecare dată, o anumită stare, atitudine, mulțumire, mândrie și participare. Regretăm că de data aceasta demersul conducerii Societății pentru Cultura Românească ”Mihai Eminescu” a fost întrerupt de un gest de conduită umană foarte grav – tăierea capului bustului Poetului Național. Este greu de încercat o explicație, cu atât mai greu de presupus cauzele acestei grave brutalități săvârșite la Hliboca. Rămâne ca făptașii să fie identificați de autoritățile ucrainene din regiunea Cernăuți. Odată cu starea noastră de revoltă, ne exprimăm solidaritatea cu liderii Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” și alți români din regiunea Cernăuți, care, între timp, au refăcut lucrarea și au continuat desfășurarea actului cultural românesc deosebit la Hliboca. (Președinte, prof. CARMEN ANDRONACHE; secretar general, prof. GH. DOLINSKI)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii