La Colegiul „Vasile Lovinescu”

Acreditare pentru două calificări

 

La Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni a avut loc vizita de evaluare externă pentru acreditarea a două calificări: tehnician în construcții și lucrări publice, respectiv tehnician veterinar. Acestea au funcționat până în prezent pe baza autorizației provizorii, începând cu anul școlar 2008 – 2009. În urma depunerii cererii pentru acreditare, experții evaluatori de la ARACIP s-au deplasat în perioada 17-18 iunie la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni și au analizat evoluția activităților școlare și extrașcolare desfășurate în perioada de funcționare provizorie a calificărilor, baza materială, implicarea cadrelor didactice în formarea profesională continuă și rezultatele obținute cu elevi la concursuri și olimpiade școlare în ultimul ciclu de învățământ. Conform agendei, s-au desfășurat mai multe activități, printre care vizitarea spațiilor școlare, interviuri cu elevii, cadrele didactice, părinți, agenți economici, membri ai CA și ai Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității, asistențe la orele de curs și alte activități din programul zilei, analiza documentelor relevante pentru acreditare. Ca urmare a evaluării s-a constatat că toți descriptorii de performanță au fost îndepliniți, școala urmând să primească oficial, cu ordin de ministru, acreditarea pentru calificările menționate anterior. Amintim și că în luna iunie a fost confirmată oficial și obținerea autorizației de funcționare provizorie pentru filiera teoretică, profilul umanist, specializarea științe sociale, iar începând cu anul școlar 2013 – 2014 vor funcționa două clase a IX-a cu această specializare: o clasă pentru forma de învățământ zi și una cu frecvență redusă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: