Cupa Bucovinei – Romsilva

Zeci de cai și călăreți din țară vin la Rădăuți

> Între 28 și 30 iunie are loc la Hipodromul Rădăuți a 13-a ediție a concursului de sărituri peste obstacole care de 5 ani se află și în calendarul competițional al Federației Ecvestre Române
 

Zeci de cai de rasă vor lua startul vineri, 28 iunie, în probele de sărituri peste obstacole, în cadrul celei de-a 13-a ediții a Cupei Bucovinei – Romsilva, competiție organizată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Direcția Silvică Suceava, prin Herghelia Rădăuți. De 5 ani, concursul de la Rădăuți este înscris și în calendarul Federației Ecvestre Române, colaboratoare în organizarea lui, motiv pentru care a căpătat în acest timp anvergură, prestanță și concurenți de clasă. S-a anunțat până ieri participarea la ediția 2013 a aproximativ 80 de cai aparținând bazelor hipice ale Romsilva și unor cluburi private, școli de echitație dintre cele mai renumite din țară, precum Steaua și „Felix Țopescu” din București, cluburi din Sibiu, Piatra Neamț, Cluj, dar și cai aparținând cluburilor „Forest Ecvestru” din Sucevița și „Cai de legendă” din Horodnic de Sus. În condițiile în care majoritatea organizatorilor de competiții se plâng de lipsă de bani, RNP – Direcția Silvică Suceava pune la bătaie la ediția de anul acesta a Cupei Bucovinei premii în valoare totală de 25.000 de lei. Probele încep vineri, la ora 10, la hipodromul Hergheliei Rădăuți, singura bază ecvestră din țară specializată în creșterea și selecționarea cailor din rasa Shagya Arab. Intrarea este liberă, un alt motiv pentru care competiția atrage în fiecare an public numeros, iubitor de cai și concursuri hipice. Prima zi de concurs va fi dedicată juniorilor și cailor tineri. Sâmbătă, tot de la ora 10, până seara la ora 20, se vor desfășura probele de sărituri peste obstacole pentru juniori, tineret și cai debutanți. Duminică vor avea loc ultimele probe și premierea, cu decernarea Cupei Bucovina – Romsilva.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: