Miasmele degajate de la stația de epurare vor dispărea abia din toamnă

Sucevenii ar urma să scape definitiv de miasmele pestilențiale degajate de nămolul rezultat din procesul de tratare și epurare a apelor uzate adunate din canalizarea municipiului, abia din toamnă încolo.
 

„Problemele apărute la stația de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava, legate de mirosul înțepător, au fost rezolvate temporar, urmând a fi finalizate definitiv după data de 1 septembrie 2013” a declarat, într-o conferință presă, șeful administrației locale, Ion Lungu. Ștefan Groza, directorul general al societății de utilități comunale ACET, spune că se fac toate eforturile pentru a aduce stația de tratare-epurare din Lunca Sucevei într-o stare de funcționare normală și a se elimina disconfortul creat sucevenilor. Stația de tratare-epurare a fost modernizată în cadrul Programului ISPA, cu investiții de 13,69 de milioane de euro, bani europeni nerambursabili, lucrările demarând în 2008 și încheindu-se în noiembrie 2011. Forțați de faptul că, la termenul de dare în folosință a obiectivului, trebuia în mod obligatoriu să fie achitate, din fonduri europene, rambursările pentru ceea ce deja era materializat, certificatul de recepție s-a semnat doar la stadiul respectiv al intervențiilor, în principal pentru construcții. Astfel, pentru intervalul următor, au rămas de făcut probele tehnologice și de pus efectiv în funcțiune stația de tratare-epurare. Întrucât instalațiile nu puteau fi amorsate pe perioada iernii, s-a stabilit ca probele să fie efectuate până în vara anului trecut. Dytras Spania, executantul lucrărilor de modernizarea, a reușit să pună în funcțiune doar linia de apă a stației de tratare-epurare, aceasta făcându-și treaba la parametrii proiectați. Conducerea companiei spaniole s-a angajat că va duce la capăt și componenta de nămol, însă, în iarna 2012-2013, instalația de dezhidratare s-a defectat. Cu acordul Agenției pentru Protecția Mediului, nămolul a fost stocat în depozitul stației, iar cantitățile care nu au mai încăput, au fost transportate în zona Ambro. Încă din luna aprilie, pentru atenuarea mirosului, aflăm că pe depozite s-au făcut tratamente cu clorură de var și hidroclorit. Ulterior, soluția identificată împreună cu Agenția de Protecție a Mediului și celelalte organe abilitate a fost de depozitare pe haldele de zgură ale SC Termica. În viitor, 10% din cantitatea de nămol rezultată ar urma să fie transportată la depozitul ecologic de deșeuri de la Moara, iar pentru restul trebuie găsite alte variante, printre care și cea de la Termica, valabilă până în 2018, prin amestecarea nămolului cu umiditate scăzută cu zgura rezultată din arderea cărbunelui. Stația de tratare-epurare produce 20-25 mc de nămol pe zi (până la 9.000 mc pe an), în prezent cantitățile rezultate fiind transportate direct pe haldele din zona operatorului de termoficare. „Am pus în funcțiune instalația de deshidratare, aceasta funcționează normal, și să sperăm că nu vom mai avea probleme” a declarat directorul general al ACET. Ștefan Groza a precizat că 1 august este data la care expiră garanția de bună execuție, după care contractul cu firma spaniolă Dytras poate fi reziliat. Autoritățile sucevene încearcă să execute scrisoarea de garanție de 1,3 milioane de euro, astfel încât, prin atribuirea lucrărilor către o altă firmă, „să continue punerea în funcțiune”. Aceasta întrucât, în prezența reprezentaților organismelor europene și ai băncii finanțatoare a cofinanțării părții sucevene, trebuie efectuate probele tehnologice și recepția finală a stației de tratare-epurare modernizate. „La ultimul certificat de recepție trebuie să demonstrăm succesul acestui proiect. În caz contrar, suntem pasibili să returnăm nu doar banii pentru stația de epurare, ci întreaga sumă de 52 de milioane de euro, pentru întreg proiectul ISPA de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Suceava” a evidențiat Ștefan Groza.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI