De la „Lira de Aur” spre… Hollywood

Vlad Ioan Vorniceanu este elev în clasa a IV-a B la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, avându-l ca profesor îndrumător pe Johannes Raimund Onesciuc. Chiar dacă este la vârsta când alți copii își petrec timpul liber uitați în fața calculatorului sau în fața blocului, Vlad este un copil genial care în timpul liber alege să studieze la pian, instrumentul care i s-a lipit de suflet încă de când era la grădiniță.
 

Vlad Ioan Vorniceanu

Deși este un elev model la clasă și are 10 pe linie la materiile de cultură generală, Vlad nu lasă niciodată pianul pe locul doi. Dovadă stau nenumăratele premii obținute în cadrul competițiilor județene, naționale și, mai nou, internaționale. „Pianul l-am descoperit la grupa pregătitoare pe care am urmat-o la Grădinița Țăndărică din Burdujeni, sub coordonarea prof. Antoanela Târnovan, prilej cu care am cunoscut pentru prima dată frumusețea acestui instrument. La scurt timp, am susținut examenul pentru intrarea în clasa I la Colegiul de Artă. Dl prof. Onesciuc m-a ascultat să vadă dacă am voce și ritm, iar după ce a observat că dețin aceste calități m-a acceptat și așa am ajuns aici” ne-a declarat Vlad Vorniceanu. Deși are doar 11 ani, elevul vorbește despre performanțele sale muzicale ca un om mare, tratând cu maturitate importanța reușitelor sale. Deși primul premiu important l-a obținut cu aproape patru ani în urmă, Vlad rememorează în detaliu fiecare competiție. „Primul concurs la care am participat a fost în clasa I, la Botoșani, un concurs de tehnică pianistică care a avut loc în luna februarie. Este vorba despre concursul «Carl Czerny», participare care mi-a adus locul I” a spus Vlad. El și-a amintit că în același an a urmat o altă participare, la Bistrița, la Concursul de interpretare a pieselor românești, acolo unde a obținut un nou loc I. Prima recunoaștere internațională a avut-o la Concursul internațional de pian „Simone Delbert Fevrier” de la Nisa, Franța, în 2010, unde a obținut locul I și Medalia de Aur, la categoria sa de vârstă. „Participarea din străinătate a fost un eveniment foarte nou pentru mine. M-a impresionat numărul mare de concurenți, dar și calitatea lor. Erau foarte bine pregătiți…” își reamintește elevul sucevean. Micul pianist a dezvăluit că, atunci când este anunțat că a câștigat un nou premiu, se simte foarte emoționat și totodată bucuros, mai ales pentru că știe că a câștigat o nouă experiență care poate fi așezată cu mândrie în palmaresul său. Pe lângă alte participări în concursuri la care a ieșit în fruntea clasamentului, ultima „aventură” a talentatului elev, de care profesorul îndrumător este extraordinar de mândru, a fost cea de la Concursul internațional de interpretare instrumentală „Lira de Aur”, desfășurat de curând la Suceava. „Vlad este singurul copil din catedra de pian a Colegiului de Artă Suceava care a obținut premiu, respectiv cel mai mare punctaj, dintre pianiști. Vlad a participat la categoria a IX-a, acolo unde copiii au fost încadrați pe anii de naștere. Practic, Vlad a avut concurenți și de clasa a V-a, dintre toți, el obținând punctajul cel mai mare – 86, confirmându-și din nou valoarea. Planurile de viitor sunt extraordinar de mari în ceea ce-l privește, deoarece și pretențiile mele sunt mari știind că am cu cine să lucrez” a subliniat prof. Onesciuc. El a ținut să le mulțumească părinților care se ocupă foarte mult de copiii pe care el îi pregătește, aducând în discuție eforturile financiare pe care adulții le suportă pentru a-i ajuta pe cei mici să facă performanță. Deși începe cursurile de cultură generală de la ora 12.30, în fiecare luni, și nu numai, Vlad se trezește la ora 8, iar de la 8.30, până la ora 10.30 studiază la pian, pregătindu-se conștiincios pentru ora de pian de la școală, care începe la 11. Odată întors acasă, după alte cinci ore de cultură generală, copilul se odihnește, își face temele pentru a doua zi, după care reia studiul la pian, obicei pe care și l-a însușit și pe parcursul vacanțelor, pentru a nu-și pierde antrenamentul. Din toamnă, odată cu intrarea în clasa a V-a, Vlad va alege să studieze un instrument secundar, de percuție (tobe). Pentru viitor, Vlad Vorniceanu își dorește să ajungă să studieze conservatorul în Statele Unite ale Americii și, de ce nu, să ajungă chiar la Hollywood. „În cazul lui Vlad există potențial, activitate bogată, dar și o implicare deosebită din partea lui și din partea părinților săi, care sunt foarte mândri de reușitele băiatului”, a completat profesorul îndrumător.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: