Aproape 70 de participanți la conferința pe tema medierii

> „Este un semn că există dacă nu interes, cel puțin dorința de informare pentru ce înseamnă medierea” a spus Vasile Vargan, președintele AMB Suceava
Asociația Mediatorilor Bucovina Suceava, în parteneriat cu Tribunalul Suceava, a organizat, vineri, 14 iunie, Conferința județeană „Medierea – alternativă la justiție”. Au participat la manifestare aproape 70 de invitați, judecători, procurori, avocați, grefieri notari, reprezentanți ai Prefecturii Suceava, Consiliului Județean, Primăriei, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Școlar, Direcției Silvice, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Avocatului Poporului, Inspectoratului pentru Protecția Consumatorilor, Gărzii de Mediu, Camerei de Comerț și, bineînțeles, mediatori. Conferința s-a bucurat de concursul efectiv al conducerii Tribunalului, vicepreședintele Marcel Nechita fiind… mediatorul discuțiilor inițiate de mediatorii cu cel mai mare renume în România.
 

Au participat la întâlnirea de la Suceava Mugur Bogdan Mitroi, avocat/mediator, președintele Centrului de Mediere din România, avocat/mediator Gabriela Ichim, vicepreședinte UCMR și președintele centrului de la Bacău, avocat/mediator Valentin Trifescu, vicepreședinte UCMR și președintele centrului de la Neamț, Mădălina Calcan, jurist/mediator, coordonator al Departamentului de relații publice al UCMR. Pentru mulți dintre participanți, conceptul medierii, reglementată în România de Legea 192/2006, ca procedură alternativă unei acțiuni în instanță a fost pentru prima dată amintit. Pentru alți invitați, medierea reprezentă o noțiune vagă, la fel de vagi fiind pentru ei și informațiile legale privind utilizarea procedurii. Pentru unii, apariția mediatorilor a generat reticență și chiar recul, pe ideea că a apărut încă o categorie profesională care le poate lua „pâinea de la gură”. Alții au participat la conferință din convingerea că medierea poate fi pentru ei un lucru bun, la care ar putea apela în cazul unor litigii, conștienți fiind că asta înseamnă economie de timp și bani. La dezbateri au participat toți sau măcar au cules informații, unul din scopurile conferinței fiind practic atins, acela ca instituțiile sucevene să știe că au la îndemână și alte căi de a-și rezolva problemele decât în fața unui judecător. Scopul final, dar și pe termen lung al conferinței, a fost însă „implementarea procedurii medierii în cadrul organelor judiciare, autorităților cu atribuții jurisdicționale și în rândul cetățenilor”. „Evenimentul a fost un succes. În primul rând pentru că au participat la el un număr mare de invitați, semn că există dacă nu interes, cel puțin dorința de informare pentru ce înseamnă medierea. S-au adresat o mulțime de întrebări pe aspecte practice și procedurale impuse de Legea 192/2006, la care conducerea UCMR a răspuns clar și onest și sunt sigur că multe necunoscute au fost lămurite. Am devenit astfel și mai vizibili, iar conferința a reușit să deschidă un nou drum în activitatea de mediere în județul Suceava” a declarat jr. Vasile Vargan, președintele Asociației Mediatorilor Bucovina Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI