Se prefigurează axa Suceava – Botoșani

Edilii municipiilor Suceava și Botoșani, Ion Lungu și Ovidiu Portariuc, au căzut de acord, ieri, asupra unui calendar pentru înființarea unei zone de dezvoltare economică care să reunească zonele metropolitane Suceava și Botoșani. „Scopul nostru este creșterea calității vieții, crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea traiului populației din această zonă” a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, după întâlnirea pe care a avut-o la Botoșani cu primarul Ovidiu Portariuc, arătând că cele două municipii vor promova în ședințele consiliilor locale din această lună proiecte de hotărâre de principiu de parteneriat urmând să fie realizate studii de dezvoltare durabilă a acestui areal cu privire la punctele comune și oportunitățile de dezvoltare.
 

Ion Lungu și Ovidiu Portariuc

Edilul-șef sucevean a menționat că va urma o ședință comună Suceava – Botoșani pentru dezbaterea parteneriatului, cu analizarea potențialului comun și proiectele care urmează să fie promovate în comun. După finalizarea studiilor urmează să fie înființată asocierea „Dezvoltare Urbană Suceava – Botoșani” structură ce ar urma să atragă fonduri europene pentru proiectele comune. Lungu a mai spus că cele două zone pot dezvolta în comun proiecte de transport, de cultură, de turism și a subliniat că aeroportul Suceava deservește ambele areale. El a precizat că administrațiile din această zonă trebuie să se pregătească împreună și să atragă cât mai mulți bani și să poată exploata această axă între Suceava și Botoșani. Ion Lungu a mai spus că este încrezător că cele două municipii vor câștiga împreună în urma acestei asocieri care este făcută fără orgolii. Primarul Sucevei declara miercuri că acțiunea zonelor metropolitane Suceava și Botoșani este „o strategie corectă” pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea acestei zone. El a spus că în exercițiul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene unul dintre cele mai importante principii în repartizarea fondurilor este legat de întinderea teritorială și de numărul populației, iar asocierea Suceava – Botoșani va fi o contrapondere la Zona metropolitană Iași. „Prin dezvoltarea unei zone policentrice pe axa Suceava – Botoșani, între cele două zone metropolitane, vom face o contrapondere la zona metropolitană Iași și vom avea aceleași argumente de eligibilitate pentru atragerea de fonduri europene pentru finanțare de proiecte în exercițiul financiar viitor” a spus Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: