Ziua Eroilor la Fălticeni

În ziua Înălțării Domnului, ieri, în organizarea Primăriei Fălticeni, Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, Detașamentului pentru Situații de Urgență Fălticeni și Parohiei Grădini au fost organizate activități dedicate Zilei Eroilor.
 

Manifestările în memoria celor care au căzut în războaie pentru apărarea țării au debutat la Monumentul Eroilor din piața „Nada Florilor” cu un ceremonial militar și religios. Slujba de cinstire a veteranilor de război în viață și a militarilor căzuți pe câmpul de luptă și de comemorare a glorioaselor acte de eroism național a fost oficiată de pr. militar Cătălin Simion. La inițiativa președintelui Filialei Fălticeni a Asociației Veteranilor de Război, Dumitru Rozloveanu, pentru prima oară au fost omagiați și cei 50 de veterani de război din urbea de pe Șomuz aflați în viață. În acordurile „Imnului eroilor”, au depus coroane primarul Cătălin Coman și viceprimarul Gheorghe Aldea, din partea administrației publice locale, Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, și Alexandru Rădulescu, vicepreședintele CJ Suceava, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Asociației Veteranilor de Război, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Detașamentului de Jandarmi Fălticeni, deputatul Ioan Stan, membri ai partide politice – PSD, PNL, PDL, elevi de la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” și Colegiul Național „Nicu Gane”. În semn de cinstire a celor care și-au riscat viața pentru țară, și la Monumentul Eroilor de la cimitirul „Grădini”, pr. paroh Neculai Apostol a oficiat o slujbă în memoria celor care au căzut pe câmpurile de luptă, după care cadre evidențiate de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, Poliția Municipală și Detașamentul pentru Situații de Urgență Fălticeni au depus coroane de flori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: