Șoseaua de centură a Sucevei ar putea fi finalizată până la 15 noiembrie

> În curând are șanse a fi deschis tronsonul dintre Pătrăuți și Șcheia
Lucrările la șoseaua de centură a Sucevei, reluate la data de 4 martie, vor fi finalizate, la toate cele trei tronsoane, până în data de 15 noiembrie. Declarația a fost făcută ieri de reprezentantul CNADNR, Radu Iordache, după inspecția făcută pe șantierul rutei ocolitoare a municipiului reședință de județ. El a cerut constructorului să se mobilizeze pentru a finaliza lucrările, subliniind că finanțarea este asigurată. La rândul său, șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, a declarat că firma care execută lucrarea are mobilizate utilaje și materialele necesare execuției lucrării și a respins acuzele liderului PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, care și-a exprimat îngrijorarea că lucrările nu vor fi finalizate nici în acest an, întrucât… se lucrează cu „cinci muncitori și o roabă”.
 

Nechifor a spus că a constatat că sunt unii cetățeni „foarte preocupați de subiect”, dar că înainte de a face declarații ar trebui să iasă din birou și să vadă că firma s-a mobilizat, are deschise șase puncte de lucru pe cele trei tronsoane, are 50 de muncitori, utilaje specifice și autocamioane. Președintele CJ Suceava a arătat că ritmul de execuție este consistent și că, într-un termen relativ scurt, ar putea fi deschis tronsonul care face legătura între DN 2 și DN 17 între Pătrăuți și Șcheia. El a mai spus că valoarea întregii investiții este de 350 de milioane de lei, din care s-au achitat 210 milioane de lei, urmând să mai fie plătită o sumă de 140 de milioane de lei, până în prezent fiind asigurată o sumă de 73 de milioane de lei. „Facem demersuri pe lângă autoritățile centrale pentru finanțare, astfel încât să nu fie sincope. Sperăm să avem o rectificare pozitivă și să avem sume pentru finalizarea centurii orașului Suceava” a spus Nechifor. Președintele CJ Suceava a mai declarat că presiunea pusă pe firma de construcții pentru mobilizare este absolut normală, mai ales că șoseaua de centură va degreva traficul greu din municipiu, în special pe ruta spre granița cu Ucraina, dar și spre Cluj-Napoca. Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a cerut, săptămâna trecută, premierului Victor Ponta lămuriri privind lucrările pentru finalizarea rutei ocolitoare a municipiului Suceava, menționând că cei cinci muncitori și o roabă nu pot termina lucrarea în octombrie, conform termenului asumat de Guvern. „Pe șantierul rutei ocolitoare lucrează cinci muncitori cu o roabă. Așa stând lucrurile este evident că nici termenul de octombrie, asumat de Guvern, nu este unul realist. Dar nu ar fi pentru prima dată când USL nu se ține de cuvânt” a arătat Flutur. Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava, sistate în luna august a anului trecut, au fost reluate, fiind efectuate cu banii firmei de construcții care execută proiectul și care apoi vor deconta costurile la CNADNR. Până în prezent, 76% din lucrare este realizată, fiind făcute plăți de aproximativ 200 de milioane de lei, aproape de valoarea inițială a proiectului. Lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava au început în 2008 și ar fi trebuit să se finalizeze la 12 iulie 2012.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: