Lui Vasile Sfarghiu i-am rămas dator cu o fîntînă…

 

L-am întîlnit printre primii intelectuali din Cîmpulungul Moldovenesc, unde ajungeam în toamna anului 1977, și unde, întîmplător, prin octombrie, un văr de la București, ing. Adrian Ataman, din Ministerul Agriculturii, făcea o inspecție sau aproba o investiție la Fabrica de lapte praf „Rarăul”, iar ing. Vasile Sfarghiu s-a simțit îndatorat să-l invite pe oaspete la un scurt dineu și un prelung taifas în casa din strada cu numele haiducului Dodu. Era o casă cam pitulată, deși cu etaj, însă în interior pereții străluceau de tablouri în ulei sau acuarelă, pictate de dna Otilia și de cei doi copii, un băiat și o fată, care ne-au încîntat cu cîteva melodii clasice interpretate la un pian cu coadă. Iar pe o masă am dibuit un set doldora de fișe cu termeni dialectali din zona Cîmpulungului. Ceea ce pentru mine era un semn că în orașul de sub muntele Rarău oamenii se îndeletniceau nu doar cu țapina și fluierul strămoșesc. Ne-am revăzut apoi frecvent pe la cenaclul literar de la Casa de Cultură a orașului și am tot sporovăit, căci ing. Vasile Sfarghiu avea un neîntrecut dar de povestaș, un text capturîndu-i eu și pentru Caietul literar pe care l-am dactilografiat prin 1981, dar n-a mai avut spor să fie și tipărit, cum ne tot străduiam noi… Născut în ziua de miercuri, 2 mai 1934, în Cîmpulung Moldovenesc, din părinții Toader și Aglaia Sfarghiu (născută Nuțescu), Vasile Sfarghiu a urmat aici școlile de rigoare, cursurile Școlii Medii Tehnice de Construcții Civile și industriale din oraș, precum și Facultatea de Agricultură și Zootehnie „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (1956-1961), după care a lucrat ca inginer pe la diferite instituții de profil din regiunea Suceava. După 1989, Vasile Sfarghiu a intrat în PNȚCD, parcă a fost chiar și consilier municipal, însă nu i-a trebuit prea multă vreme să se lămurească în privința politicilor noastre dibuind prin pîcla tranziției și, spăsit, s-a întors la truda condeiului – publicase în reviste de specialitate studii despre alimentația animalelor, precum Producerea și valorificarea laptelui din gospodăria crescătorului de animale, Ceres, București, 1977 –, astfel că după oarece ani a dat la tipar un șir de cărți – a se consulta antologia Sol omnibus lucet, Suceava, 2012, p. 540-542 –, unele de proză scurtă, altele cu documentație serioasă despre isprăvile și istoria cîmpulungenilor. N-am să le trec în revistă și n-am să le apreciez, unele înfățișîndu-se modest, însă cu bogată informație, elementul important fiind acela că l-au mobilizat pe autor să lucreze și să-și uite de boala – o leucemie depistată tîrziu – care îl ținea din scurt. Aș fi murit de mult – îmi declara la cîte o cafeluță – fără această trudă de adunare a informației și redactare, de concepție și de rotunjire a cîte unui text, și de bucurie să vezi cartea așezată într-un raft. Ei bine, împreună cu soția sa, ing. Vasile Sfarghiu a publicat peste treizeci de titluri, ceea ce însemnă tot atîtea bucurii împodobind casa lor și casele altora. Căci ing. Vasile Sfarghiu a fost un om curios din fire și nu se astîmpăra decît după ce afla sîmburele unui fapt ori al unui lucru. Ultima lui poveste a fost cu inscripția, semnătura lutierului Roman Boianciuc pe o vioara construită de acesta manual prin anul 1956 pentru, tînărul pe atunci, Florin Moroșanu, care avea nevoie de instrument să cînte în orchestra Casei de Cultură din Cîmpulungul Moldovenesc. A fost prima vioară construită de Roman Boianciuc și Vasile Sfarghiu nu s-a lăsat decît după ce tehnician Dumitru Vlădeanu a reușit să fotografieze literele din interiorul viorii. Subiectul la care lucra Va-sile Sfarghiu în ultima vreme erau fîntînile din Cîmpulung și la o discuție amicală eu mi-am arătat interesul, pentru că lumea de astăzi, învățată să soarbă apa de la robinete frumos nichelate, nu prea mai știe cum își construiau strămoșii noștri fîntînile. Și dădeam exemplu fîntînii din ograda casei mele părintești de la Costișa, pe care a trebuit să o repar, căzîndu-i cîteva pietre din rîndul de sus. Ei bine, îi explicam lui Vasile Sfarghiu, meșterii de astăzi au golit fîntîna de apă și la adîncimea de 12 metri se vedea doar un ochi limpede, ca și cum ar fi pîndit de pe cealaltă lume. Piatra, pusă cu mîna, bucată cu bucată, în urmă cu un veac, era dreaptă-dreaptă, alcătuind un cilindru perfect, cu diametru de peste un metru, iar în jurul acestui cerc, de sus și pînă jos, vechii meșteri au bătut un al doilea colac, de aproape un metru, din argilă, astfel încît apa nu intra în fîntînă prin pereții laterali ci doar prin capătul de la 12 metri adîncime. Apa era filtrată natural, totdeauna rece ca gheața și limpede, neviețuind acolo nicio gîjganie, oricît de firavă. I-am promis ing. Vasile Sfarghiu o fotografie cu acest sclipăt de lumină din fundul pămîntului dar n-am reușit să-i aduc imaginea înaintea ochilor săi nesățioși de prospețimea înțelepciunii strămoșilor noștri. Pentru că a închis ochii în ziua de marți, 30 aprilie 2013, ora 11 dimineața, stînd pe un fotoliu de vorbă cu medicul său, pornit să meargă acasă, în holul spitalului din Cîmpulung Moldovenesc… I-ar mai fi trebuit încă un an ca să lege capăt cu 80…, dar dacă n-a fost să fie leac de zăbavă a murit povestind îmbucurat ca la o șezătoare! Să-l odihnească Dumnezeu în pace și bucurie! Cînd voi ajunge și eu în loc cu verdeață, unde nu este durere, nici întristare, am să-mi împlinesc datoria cu fîntîna…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: