La sfat cu un primar destoinic

Mănăstirea Humorului este „o localitate din munții Bucovinei”, cum ar spune confratele meu din Izvoarele Sucevei. Dar eu aș mai adăuga faptul că aici stă de strajă o mănăstire renumită, ridicată în anul 1530 de marele logofăt Toader Bubuiog.

 

Localitate cu oameni harnici, drepți, iubitori de cultură, în general, și de școală, în special. Sătenii păstrează cu sfințenie un port popular autentic, străvechi, care, prin grija lor a străbătut veacurile și este transmis cu mândrie și pioșenie urmașilor. Tot la fel țin și la tradițiile și obiceiurile moștenite. Nu demult am relatat cum l-am cunoscut pe distinsul dascăl de istorie Constantin Moldovan, în anii aceștia el având grijă de destinele consătenilor săi în calitate de primar al localității. În urma discuției purtate atunci cu dumnealui, am convenit să-i fac o vizită ca să-i cunosc mai bine oamenii, localitatea și realizările în calitate de primar. Nu mi-au fost necesare multe ore pentru documentare, pentru că la multe din întrebările pregătite avea deja răspunsurile. Doar o discuție cu câțiva săteni și cu primarul mi-au fost suficiente. Așa c-am intrat direct în subiect. – Domnule profesor, de ce ați vrut să fiți primar? – Efectiv n-am vrut eu să fiu primar. De vină cred că este activitatea pe care-am desfășurat-o la școală ca profesor în cei 19 ani de muncă la catedră, unde am predate istoria. Oamenii mi-au cerut acest lucru. – Bine, bine, dar după legislatura din 2004-2008, când ați fost ales primar, n-ați mai candidat la primărie… – Am renunțat să mai candidez pentru că mă simțeam mult mai bine la catedră, în mijlocul copiilor. Aveam o mare satisfacție când constatam că ei acumulează noi cunoștințe și, ce este mai important, că le place istoria. Am fost și consilier educativ la școală și de 3 ori am refuzat funcția de director. – Și-atunci, peste patru ani, ați candidat din nou. Și iarăși pentru postul de prim gospodar al comunei. – Domnule profesor, vă rog… – Știu, știu, nu agreați această sintagmă. – Normal. Nu mă consider primul gospodar al comunei. Absolut toți mănăstirenii sunt foarte buni gospodari și eu n-aș putea fi niciodată înaintea lor. – Atunci să vă întreb altfel. Ce calități considerați că vă recomandă pentru această funcție? – În primul rând seriozitatea în tot ce fac, apoi simțul răspunderii și al onoarei. Să faci tot ce ți-ai propus și, mai ales, tot ce ai promis semenilor tăi. Să nu le înșeli așteptările. Nu mă laud dacă vă spun că mă cunosc oameni din zece județe. Am și foarte mulți prieteni. – Aș mai adăuga și talentul dvs. de comunicator. Am asistat la discuțiile purtate cu trei cetățeni veniți în audiență. Discuții scurte, la obiect, iar oamenii au plecat mulțumiți. – Ultimul cetățean este vecinul meu. Putea să discute cu mine peste gard sau să vină la mine acasă. Dar a considerat că aici este ceva oficial, deși știa că problema cu care a venit se va rezolva. – Domnule primar, ați putea enumera câteva din realizările din timpul mandatului dvs.? – Cu cea mai mare plăcere. Este vorba de modernizarea parcării din centrul comunei, realizată prin fonduri europene; modernizarea drumului care leagă Mănăstirea Humorului de Poiana Micului (fonduri europene); îndiguirea pârâului Humor prin Agenția Națională „Apele române”; reparații capitale și extinderi la școală (prin fonduri guvernamentale), construirea și darea în funcțiune a centrului de informare turistică (finanțat prin FEADR, măsura 3.1.3). De asemenea, prin finanțare de către Guvernul Poloniei s-a construit o școală modernă în satul Poiana Micului, unde învață și copii de origine poloneză. La măsura 3.5 avem ultimul proiect „Modernizare drumuri forestiere Dulcea – Văcăreni și Maghernița”. – Cum vă formați bugetul comunei? – Din impozite și taxe de la cetățeni, la care se adaugă taxele plătite de pensiunile agroturistice și gaterele care funcționează pe teritoriul comunei. Dar anul acesta bugetul comunei s-a micșorat foarte mult. Va fi foarte greu să-l gospodărim. – Bine, bine. Sunt de acord cu toate acestea. Dar aș vrea să știu ce faceți și pentru viața culturală a comunei. – Și la acest capitol avem ceva de spus. Am înființat două echipe de jocuri populare: una la clasele IV- IX și una cu copii mai mari și tineri. Avem o formație de cor și una de teatru. Cu acestea prezentăm spectacole. – Numai nu vreți să ajungem unde vreau eu. Mă interesează tare, ținând cont de antecedentele dv. literare, dacă mai compuneți versuri și epigrame… – Ar fi imposibil să renunț la acestea. Ar însemna să mor. Întrucât stau foarte bine cu inspirația, nu mă laud, cred că-n toamnă voi scoate un volum de versuri, poate și unul de epigrame. – Felicitări! Dar cineva mi-a șoptit c-aveți și alte planuri, de anvergură interjudețeană sau poate națională. – Informația dvs. este exactă. Sunt coorganizator al Festivalului „Umor… la Gura Humorului” din vara acestui an. În toamnă am un proiect pentru o tabără folk cu durata de 3 zile și 3 nopți. – În încheiere, v-aș ruga să-mi spuneți ceva și despre ruinele care se află în partea de est a primăriei. – Din păcate n-avem timp să stăm de vorbă până ce vă povestesc despre ele. Sunt documente materiale care vorbesc despre istoria localități noastre și sunt legate și de istoria orașului Gura Humorului, care-și are originea pe aceste meleaguri. Sperăm să avem prilejul să vorbim pe larg și despre aceste ruine multiseculare. – Vă mulțumesc pentru amabilitate și, întrucât plec acasă cu multe întrebări în cap, voi încerca să mai vin pe la dvs. Vă urez sănătate multă și vă adresez urarea noastră țărănească veche: țineți-o tot așa! – Vă aștept oricând cu plăcere. A consemnat Prof. GH. DOLINSKI