Uruguay (1930), prima gazdă a „caravanei” fotbalistice mondiale

Disputele internaționale din 2013 sunt dominate, evident, de partidele din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia 2014. Aceasta este ediția 20, jubiliară, care încheie simbolic un ciclu început în 1930 tot în America de Sud.

 

Până în acel moment, singurele competiții care reuneau valorile fotbalului mondial erau turneele finale din cadrul Jocurilor Olimpice. Până la Primul Război Mondial, nimeni nu contesta superioritatea britanicilor, care au triumfat în 1900 la Paris, în 1908 la Londra, în 1912 la Stockholm. La edițiile 1904 din Canada și 1906 din Grecia, fotbalul a fost mai degrabă demonstrativ, victoriile revenind unei echipe universitare canadiene și unei formații daneze. De altfel, la aceste prime competiții (olimpice), diferențele de valoare erau foarte mari, înregistrându-se rezultate precum Danemarca – Franța 17-1 sau Germania – Rusia 16-0! După război, britanicii nu mai participă la competiții fotbalistice, astfel încât, în 1920, la Anvers, Belgia devine campioană olimpică în urma retragerii de pe teren a cehoslovacilor. Din 1924, pe „firmamentul” fotbalului mondial apar sud-americanii. La Paris, Uruguay spulberă în finală Elveția cu 3-0. Echipa celestă va repeta succesul în 1928, la Amsterdam. Triumful sud-american este total, finala (care s-a rejucat) fiind o dispută Uruguay – Argentina. După 1-1, la rejucare Uruguay a câștigat cu 2-0. De altfel, sud-americanii erau mult mai organizați, campionatul lor continental debutând în 1916, până în 1930 numărând 12 ediții. Din cele 12, șase au revenit Uruguayului, patru Argentinei și două Braziliei. În acest timp, europenii disputau doar două competiții regionale! Evident, britanicii jucau în campionatul interbritanic care a debutat în 1884 (vor fi 87 de ediții). În Balcani, cupa cu același nume a avut prima ediție în 1929, iar Europa Centrală avea o competiție numită „Cupa dr. Gero” (Italia a câștigat ediția 1928-1930). În acest turneu evoluau forțele „zonale”: Italia, Austria, Cehoslovacia, Ungaria și Elveția. Scandinavii au avut și ei un campionat care a început în 1936, toate cele nouă ediții revenind Suediei! Ideea unei competiții cu adevărat mondiale a fost avansată încă de la Congresul Extraordinar FIFA din 1919 de către francezii Jules Rimet și Henri Delaunay și a fost reluată mai serios la Congresul FIFA de la Roma 1926. Hotărârea finală a fost luată pe 26 mai 1928 la Amsterdam cu votul favorabil de 25-5 din țările participante. La Congresul FIFA din 17-19 mai 1929 de la Barcelona, candidate pentru organizarea primei ediții a Cupei Mondiale au fost Uruguay, Italia, Spania, Olanda, Belgia și Suedia. În mod paradoxal, președintele FIFA, Jules Rimet, a susținut candidatura Uruguayului, argumente fiind cele două victorii olimpice, din 1924 și 1928, dar și sărbătorirea centenarului independenței în 1930! Europenii s-au „supărat” oarecum, austriacul Hugo Meisl, o autoritate în fotbalul acelor vremuri, ridiculizând „expediția exotică” din Uruguay. Britanicii nici nu s-au gândit să-și „perturbe” campionatele și cupele naționale. În data de 13 iulie 1930 a debutat prima ediție a Cupei Mondiale de Fotbal cu doar 13 echipe la start. Din Europa au traversat Oceanul Atlantic, cu Transatlanticul „Conte Verde”, doar Belgia, Franța, Iugoslavia și România. Echipa noastră a fost „sponsorizată” de prefectul E. Iordache, patronul clubului „Venus”, și de o bancă româno-italiană. Fotbaliștii au primit atunci bani de buzunar pentru 60 de zile de la organizatorii uruguayeni (vreo 200 de dolari), iar unii dintre ei, semiprofesioniști, erau nevoiți să-și folosească vacanțele legale pe 2 ani! Europenii, puțini și cam de „mâna a doua”, au fost dominați de reprezentanții continentului sud-american. Doar sârbii, cu câteva vedete ca Tiranic, Beck, Marjanovic sau Vujadinovic au avut o evoluție mai impetuoasă reușind să elimine Brazilia, scor 2-1. Franța a învins Mexicul, dar a pierdut cu Chile și Argentina, Belgia a cedat în fața echipelor SUA și a Paraguayului, în timp ce România a întrecut Peru cu 3-1, dar a terminat partida în doar nouă jucători (accidentați au fost Steiner II și Stanciu, în acele vremuri nu erau permise înlocuirile). În al doilea meci al selecționatei noaste, Uruguayul ne-a învins cu 4-0, dar am încheiat competiția pe locul VIII. Merită amintite numele primilor mari fotbaliști ai României: Burger, Deșu, Steiner II (Chinezul Timișoara), Vogl, Raffinsky, Wetzer (Juventus București), Lăpușneanu (Sportul Studențesc), Eisenbeisser (Dragoș Vodă Cernăuți), Stanciu (Venus București), Barbu II (Olimpia Arad), Czako (UD Reșița), Robe (Olimpia București). Au mai fost în lot, dar n-au jucat Zauber (Macabi București) și Subășeanu (Olimpia București). În semifinalele Cupei Mondiale Uruguay 1930, favoritele Uruguay și Argentina au învins fiecare cu același scor, 6-1, Iugoslavia, respectiv SUA. Finala mică nu s-a mai jucat pentru că sârbii au plecat într-un turneu în Argentina pentru a face rost de bani de buzunar. Finala primei Cupe Mondiale din istorie s-a disputat pe 30 iulie 1930 pe Estadio Centenario din Montevideo. Scorul final a fost Uruguay – Argentina 4-2. Gazdele au deschis scorul prin Dorado, însă argentinienii au replicat prin golurile marcate de Peucelle și Stabile. Uruguayenii au revenit după pauză prin punctele reușite de Cea, Iriarte și Castro. Formațiile conduse de celebrul arbitru belgian John Langenus au fost: Uruguay: Ballesteros – Nasazzi, Mascheroni, Andrade, Fernandez, Gestido, Dorado, Scarone, Castro, Cea, Iriarte. Argentina: Botasso – Della Torre, Paternoster, Evaristo I, Monti, Suarez, Peucelle, Varallo, Stabile, Ferreira II, Evaristo II. Cel mai bun jucător a fost declarat uruguayanul Nastazzi, iar golgheter argentinianul Guillermo Stabile, cu opt goluri marcate, el fiind urmat în acest clasament de uruguayanul Cea, chilianul Subiarte și uruguayanul Anselmo, cu câte patru reușite. (PETRU TOMUȚĂ)