59 de ani de la absolvire…

 

Timpul trece, asta nu-i o noutate pentru nimeni. Nu ai cum să-l oprești, nu ai cum să-i spui că nu vrei să-ți calce pragul. Degeaba! El se strecoară pe sub ușă, prin gaura cheii, ca să facă parte din viața ta. Până la o vârstă nici nu bagi de seamă că e cu tine, că face parte din peisaj. De la o vreme însă începi să-l măsori. În ce îl măsori oare? În firele albe care apar și iar apar, în ridurile noi apărute la coada ochiului, în vizitele din ce în ce mai dese la medic, fie și numai pentru un control de rutină, sau în aniversarea zilelor de naștere ale copiilor, prietenilor… Dar e important și ține de noi să petrecem timpul și să-l măsurăm în clipele plăcute petrecute cu cei dragi. Întâlnirile noastre anuale, dragi coleguțe, sunt o măsură a timpului vieții noastre, retrăită în puținele ore ce le petrecem împreună în fiecare an în ultima sâmbătă a lui Florar. Ne privim cu drag, amintindu-ne cum eram în urmă cu anii aniversați de la absolvirea Școlii Pedagogice, prin câte am trecut în acești ani, cum inima ne îndeamnă să așteptăm cu nerăbdare această întâlnire, spunându-ne cu o durere ascunsă: hai să mai merg și anul acesta să-mi văd fetele, că până la anu’ e vreme lungă și cine știe câte vom mai ajunge. Nostalgia clipelor ce au trecut nu ne descurajează, ci ne dă speranța că vor mai veni și alți ani, încă mulți, să fim roată lângă școala noastră din parcul central, „la statuie”. Cât vom exista, să ne bucurăm că am fost oameni pentru oameni, mai curați, mai calzi, mai buni și am fost mereu aproape ca „români pentru români”, cum spunea bardul Adrian Păunescu. Am fost formați temeinic pentru viață de vechi, distinși și deosebiți profesori pe care nu-i vom uita niciodată. Înv. MINODORA CIUBOTARI AMARANDEI