Pentru ca această situație să se schimbe, Sebastian Remus Cătălin din Câmpulung Moldovenesc are nevoie de trei intervenții chirurgicale la Chișinău, pentru care familia nu dispunea de fonduri. Dar copilul n-a întins mâna comunității, ci i-a oferit el mai întâi ceva. Cu suflet și inimă bogate, mult mai profunde decât cele ale altor copii de vârsta lui, el a scris un volum de versuri intitulat „Freamăt de speranță”, carte care a avut trei promovări. Prima lansare a fost în 23 aprilie la hotelul Zimbru din Câmpulung, a doua s-a produs pe 15 mai chiar în sediul DGASPC Suceava, iar a treia, vineri, 17 mai, la Shopping City Suceava. Fondurile necesare primei operații au fost asigurate din vânzările de carte de la prima lansare, pentru celelalte două fiind începută deja strângerea de bani de la următoarele două. Agenți economici, o televiziune locală, multe instituții de învățământ din municipiu și județ au fost alături de Sebastian, au cumpărat cartea și au făcut donații acestui copil minunat care, deși în cărucior, este mai plin de speranță și de lumină decât majoritatea semenilor săi perfect sănătoși. „Credeți în puterile voastre, sperați la mai mult decât puteți deja și nu deznădăjduiți niciodată, rugați-vă bunului Dumnezeu și mereu veți fi învingători!” este mesajul acestui copil către lume. Pentru cei care vor să susțină cauza lui Sebi, există la dispoziție numerele de cont deschise pe numele părinților acestuia: RO44BPOS34103564828RON01, titular cont Banc Post, Crăciun Constantin Eugen și RO 78 RZBR 0000 0600 1263 1105, titular cont Raiffeisen Crăciun Ancuța Iuliana.
După 3 lansări de carte
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a ținut să mulțumească tuturor instituțiilor, organizațiilor și persoanelor fizice care s-au implicat și au reușit să dea speranță unui copil de 10 ani, ce-și petrece zilele într-un cărucior cu rotile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii